De câteva zeci de ani omul a inventat televiziunea și, odată cu aceasta, a deschis porțile înspre întregul univers virtual descoperit ulterior. Cu siguranță, este prea devreme pentru a putea evalua obiectiv impactul evoluției tehnologice asupra familiei. Dorim însă să vă provocăm la meditație asupra efectului nociv al detașării de lumea reală și al refugierii în spațiul virtual! Cu atât mai mult cu cât astăzi, oriunde ai fi – chiar în mijlocul unei mulțimi – poți să te retragi, cu ajutorul smartphone-ului, în nenumărate dimensiuni ale universului virtual!
În cartea Criza familiei (p. 25), apărută la Editura Sophia în 2011, Matthaios Iosafat scrie următoarele:
Se știe, influența televizorului este mare în societatea de astăzi, în toate zonele ei. Oamenii trăiesc o a doua viață prin televizor, cu multe elemente pozitive, dar și negative. Un lucru este sigur: pentru un foarte mare număr de copii, televizorul este, deseori, o a doua familie, care le influențează afectiv formarea personalității.
Trăim într-o lume iconică (în care imaginea joacă rolul determinant), lume în care, pentru copii, este foarte greu să distingă între imaginar și real. Violența este, poate, cea mai importantă problemă și, după părerea mea, nu doar violența filmelor cinematografice și a serialelor de televiziune, ci violența vie, reală, a știrilor, pe care le privesc și copiii și adolescenții. Un element pozitiv al televizorului este acela că părinții sunt la curent cu părerile și concepțiile contemporane despre teme și subiecte psihologice referitoare la creșterea copiilor. Viața socială în care individul își trăiește propria viață alături de ceilalți a scăzut foarte mult în importanță.
Cine poartă vina pentru situația în care, veniți de pretutindeni – de la serviciu, de la școală etc. – mici și mari stăm în aceeași încăpere, dar fiecare cu propriul aparat de transpunere în spațiul virtual, fie că este vorba de televizor, de calculator ori de indispensabilul smartphone? Copiii cu siguranță nu ar fi ajuns la acest comportament dacă nu l-ar fi învățat de la adulți – adică de la noi, părinții lor. De aceea, tot noi trebuie să dăm tonul schimbării!
E bine să ne folosim de tehnică, dar nu clipă de clipă!
Haideți să ne facem timp și pentru un joc împreună, pentru o plimbare și pentru cotidiana interacțiune. Să ne reancorăm în lumea reală și să nu facem din cea virtuală a doua sau chiar prima casă! Este nevoie de o decizie, o hotărâre fermă a noastră, a adulţilor, iar copiii ne vor urma!