Una dintre colaboratoarele noastre ne-a lăsat într-un mail următoarele rânduri: „Acum 7 ani mi-am sărutat soțul de noapte bună, ca și cum aș mai fi avut mii de alte ocazii de a face asta, m-am culcat și când m-am trezit, eram văduvă. Și de asemenea am devenit peste noapte o mamă singură cu șapte copii.
Am fost trezită devreme dimineața aceea, de un zgomot ciudat din respirația soțului meu. Cu ochii închiși, i-am dat un cot să se întoarcă pe cealaltă parte: Dragule, e doar un coșmar! Dar respirația lui greoaie nu a încetat. Am sărit din pat, am aprins lumina și imediat mi-am dat seama că ceva nu e deloc în regulă. Dan, mă auzi? Ești bine? Acum când le scriu, mi se par acestea niște întrebări ridicole, dar atunci încă încercam să pun cap la cap piesele din puzzle-ul acela care a devenit coșmarul nostru real. Cel mai mare dintre copiii noștri s-a grăbit să sune la 112 și operatorul a început să îmi dea instrucțiuni pentru manevrele de resuscitare. În timp ce îl apăsam pe piept, îi strigam : Te iubim Dan, te iubim! În câteva minute au sosit paramedicii și l-au dus la spital. În scurt timp am ajuns și eu la spital iar medicul de gardă m-a luat deoparte spunându-mi cu blândețe că a făcut tot posibilul să-l readucă la viața dar nu a reușit.
Majoritatea mamelor singure nu și-au imaginat în veac că vor ajunge în situația asta și totuși s-a întâmplat.
Ele jelesc (fie că jelesc moartea partenerului, sau moartea unei căsnicii sau a unei relații) și își cresc copiii în continuare.”
Dacă ești o mamă singură ne dorim ca acest mesaj să ajungă la tine.
Ne vom strădui să-ți fim alături și creăm conținut nou pentru tine ca să te ajutăm în această călătorie. În fiecare zi nu uita să intri pa pagina noastră web sau pe contul nostru de facebook.
Cunoști o mamă singură care ar avea nevoie de încurajare săptămânală? Ne ar plăcea sa-i redirecționezi acest mesaj și ei.
Dacă ești căsătorită, avem conținut și pentru tine și vrem sa știi ca poți oferi un ajutor crucial unei mame singure. Uite de pildă câteva idei:
-
Roagă-te pentru ea!
Notează-ți în calendar o zi pe săptămână ca să nu uiți să te rogi pentru ea. Întreabă-ți prietena dacă are o nevoie anume: poate un anumit copil sau o problemă oarecare. Profit de ocazie să mulțumesc unor prieteni care știu ca se roagă pentru noi.
2. Implic-o și pe ea!
Eu mă temeam că relațiile mele de prietenie se vor încheia – o nouă pierdere într-o mare adâncă de alte pierderi. Mamele singure au mare nevoie de prietenia ta. Da, se simte stânjenită să iasă cu alte cupluri așa ca invit o la prânz, sau la o seară de film cu copiii. Continuă s-o inviți chiar dacă ea uneori refuză sau este prea obosită. O mamă singură chiar are mare nevoie de prietenia ta.
-
Fă-i o surpriză!
Acum două săptămâni, mă luptam cu niște probleme de la școală ale unui copil (pe de o parte) și cu alte probleme de sănătate ale altui copil (pe cealaltă parte). În duminica aceea, mi-a vibrat telefonul cu un mesaj de la un număr necunoscut cum că ar fi ceva pentru mine la ușă. Era o poșetă superbă și o pereche nouă de pantofi. Nu-mi venea să cred!!? I-am răspuns mesajului mulțumindu-i din inimă pentru surpriză. Nici până în ziua de astăzi nu știu cine le-a trimis dar cu siguranță, faptul că cineva s-a gândit și la mine în acea zi, mi-a ridicat mult moralul. Acesta este un lucru bun de reținut deoarece mamele singure cu copii mici, de regulă, nu primesc cadouri de Crăciun sau de ziua lor de naștere.
-
Încurajeaz-o!
Să-ți încurajezi prietena singură într-o zi oarecare este ușor de făcut: spune-i că se descurca foarte bine cu copiii. Roag-o să-ți împărtășească biruințele avute în timpul săptămânii ce-a trecut, o să-i faci astfel ziua mai bună.
-
Ajut-o!
Suntem cu toții ocupați dar abia după ce am devenit o mamă singură am realizat că rămân în urmă din ce în ce mai des, cu multe lucruri de făcut. Stresul acesta zilnic practic îți scurtează durata de viață. În loc să-i spui prietenei tale : anunță-mă când ai nevoie de ajutor, mai degrabă scrie-i direct o ofertă de ajutor și fă-o.
Împărtăște cu noi! Tu prin ce alte metode îți ajuți prietena care-și creste copiii singură?