Este greșit să vorbim despre restricții, când vine vorba despre educația copiilor noștri? Sunt acestea necesare ori este mai bine să le permitem să se dezvolte sub impulsul naturii lor lăuntrice? Dorim să vă provocăm la a stabili restricții copilului, ținând însă cont de toți factorii relevanți pentru educația sa! În ultimă instanță, restricția de dragul restricției este contraproductivă, dar dacă o corelăm cu conduita și personalitatea copilului și cu tot ceea ce prezintă importanță pentru el sau ea, vom obține rezultatul dorit!
Iată ce afirma autorul cărţii Sufletul copilului vostru, tradusă de Adrian Tănăsescu-Vlas la Editura Sophia, (București, 2017 p. 73):
„Desigur, fiecare copil are neapărată nevoie ca „vrea-ul” lui sa fie îngrădit de anumite limite, însă orice „nu e voie” părintesc trebuie să fie fundamentat. Refuzând ceva copilului, indiferent de vârsta lui, trebuie neaparat să-i explicați de fiecare dată motivul refuzului. Chiar și sugarului, care, aparent nu pricepe nimic. Căci lovindu-se mereu de interdicții pe care nu le înțelege, copilul, mai devreme sau mai târziu, pierde nădejdea că „o să se mai poată”. Și pentru el este mai simplu să nu vrea decât să trăiască de fiecare dată o dezamăgire.
Orice „nu” -uri dure și categorice acolo unde, de fapt, se poate, dar mama sau tata nu vrea sau nu îi vine la îndemâna, sunt percepute de copil în mod dureros.
Omului care a crescut într-o atmosferă de continue interdicții nejustificate îi vine greu să se orienteze în viață. El poate cădea într-una din două extreme: ori să se limiteze în mod neîntemeiat pe sine și pe alții în toate privințele, ori să nu recunoască nici o interdicție și nici o regulă (alergia la cuvântul „nu”!), procedând de fiecare dată în pofida lor.
Nu-i așa că, în calitate de părinți, cel mai adesea suntem tentați să spunem „NU” copiilor noștri? „Nu este bine ce ai făcut”, sau „nu ai voie să mergi acolo”, sau „nu se poate așa cum vrei tu”… De fiecare dată aceste „NU-uri” servesc interesului superior al copilului ori educării sale? Dacă suntem sinceri vom recunoaște că – adesea – aceste forme de exprimare nu sunt altceva decât refulări ale tensiunilor acumulate de noi, ca și adulți, în timpul zilei – la muncă, pe stradă, la shopping ș.a.m.d.
Cel mai simplu constatăm această realitate încercând să justificăm ceea ce am spus și recunoscând că nu avem nici un argument serios.
Avem însă sentimentul că – în pofida faptului că nu suntem corecți – trebuie să susținem sus și tare ceea ce am spus, ca să ne consolidăm poziția de „lider”. Acest lucru este însă greșit! Copiii noștri au nevoie de restricții, dar nu de acelea care reprezintă refulări ale stărilor noastre interioare ori încercări de a-i reduce la tăcere. Oricât ne este de greu, trebuie să ne stăpânim ambele impulsuri de felul acesta și să stabilim doar restricții „corecte”. Copilul va înțelege logica atitudinii noastre și va învăța să se auto-limiteze în viitor de la orice este greșit sau în exces. Aceasta va reprezenta adevăratul nostru succes, în calitate de părinți!
Vă dorim să impuneți restricții cu înțelepciune!
Sursă poză: https://www.netdoctor.co.uk
