Rămas orfan, fără tată a trăit o copilărie plină de greutăţi şi lipsuri. Modelul de vieţuire al unor copii sau oameni din satul său, cât şi încercările, l-au ajutat să se apropie de Dumnezeu. De asemenea, cântările de la Oastea Domnului l-au atras pe calea credinţei. La patruzeci de ani a avut un accident vascular din care Dumnezeu l-a ridicat. Urmăriţi mărturia lui Emil Gavriliuc din Corocăieşti, judeţul Suceava. Un om care a învăţat că în viaţă se poate trece prin şi peste încercări împreună cu Dumnezeu.