De când am început diversificarea cu primul copil, am întâmpinat mari greutăți. Doar păcălită, fetița mea reușea să mănânce și altceva în afară de lapte. Era un chin pentru mine. Am citit mult, am întrebat prietene, alte mămici. Răspunsul era mereu același: „Nu te preocupa! Cei mai mulți dintre copii așa fac”. Alte persoane mă sfătuiau să-i dau suplimente alimentare, vitamine, B-uri. Mătușile îmi tot reproșau că nu am ascultat de sfatul lor, acela de a-i da mâncare de pe la 2-3 luni, ca să se obișnuiască. Că doar așa au crescut copiii în trecut și n-au mai pățit nimic.
Sara avea un an și jumătate și doar forțată sau cu desene animate reușea să mănânce câteva guri din cam orice mâncare.
Într-o zi, pe când culmea, eram plecați din localitate pentru câteva zile a avut vomă și diaree încontinuu… Am fost cu ea la urgență. Cei de acolo mi-au dat niște săruri minerale și mi-au spus să nu-i mai dau deloc lapte că își va reveni. O, Doamne! Am crezut că pică cerul pe mine… îmi și imaginam deja, cum copilul meu o să moară de foame.
Ok. Asta era. Mi-am luat inima în dinți, i-am explicat, atât cât s-a putut, am trecut pe la supermarket, în ideea de a lua orice mă gândeam că ar putea mânca inclusiv noaptea și acasă. O zi și jumătate a plâns încontinuu că îi era foame și că vrea lapte. Îi ofeream banană, chiftea cu pâine, biscuiți, orice. Nimic! Într-un final, a cedat. Probabil că era foarte slăbită. Lua câte o gură și își căuta de joacă să uite. Noaptea se trezea din somn, plângând de foame. Mai lua câte 2 guri și adormea la loc. Apoi a început să accepte. A văzut că nu cedăm. M-am străduit de atunci să-i gătesc tot timpul ce știam că-i place mai mult, numa să mănânce ceva. O lună de zile nu i-am mai dat lapte. Am vrut efectiv să uite de el. Apoi i-am dat câte o cană maxim pe zi, fără sticluță.
Citește și: Cum să învățați copilul să vă asculte atent din prima
Am scăpat practic de un hop, dar am dat de altul.
Îi făceam toate poftele la mâncare. Oricum făcea mofturi la tot. Mă epuiza de multe ori. Nu știam ce să mai gătesc să mănânce și ea. Timpul trecuse. Începuse grădinița. Am crezut că acolo se va lua cu copiii și va mânca. Dar nimic. Mai rău era. Stătea toată ziua flămândă.
Pe când avea 4 ani, am trimis-o în vacanță la bunici pentru 2 săptămâni. A rezistat bine fără noi. I-a plăcut. A fost încântată. La mama însă nu mai îndrăznea să facă mofturi la mâncare. Mama era mai puțin permisivă decât mine. Așa s-a învățat să mănânce orice. Uitase efectiv de mofturi la acest capitol. A învățat că trebuie să mănânce ce i se pune pe masă. Mama nu-mi zisese nimic. De fapt, nici nu știa exact cât de mare era frământarea mea la acest capitol.
Când a venit înapoi acasă am observat că nu mai face mofturi la mâncare. Încercam să aflu ce s-a întâmplat. Dar, imediat în mintea mea a încolțit o idee. Dacă de la mama a venit fără mofturi la acest capitol, eu trebuie să fac cumva să mențin ritmul. După câteva zile, Sara, parcă dădea să înceapă iară mofturile. Își adusese aminte de ritmul de acasă. Atunci am avut o discuție cu ea. Am întrebat-o care sunt mâncărurile ei preferate. Îmi enumerase 3. 😊 Vă imaginați care nu? Atunci am întrebat-o în continuare.
Celelalte mâncăruri nu-ți plac?
Ba da, mi-a răspuns timid. Dar nu la fel de mult. Iar eu aș vrea să-mi dai mereu ce-mi place mie cel mai mult.
Citește și: Cum răspunzi la asta? Mami, vreau și eu bluză cu ELSA!
Aha… Asta era problema!
Am avut atunci o discuție legat de mâncărurile preferate. Am ajutat-o să înțeleagă că toți avem mâncăruri preferate, dar nu putem să le mâncăm numai pe alea toată ziua. I-am propus atunci un lucru:
-
Alegeți 2 alimente care nu-ți plac. Acelea, i-am promis că nu o voi obliga să le mănânce.
-
Nu putem să spunem despre o mâncare că nu este bună dacă nu o gustăm! Mi-a dat dreptate. Deci gustăm orice. Dacă ne place mâncăm tot, dacă nu mâncăm mai puțin.
A fost de acord cu mine. I-a plăcut înțelegerea noastră. Am început să stabilim împreună ce gătim și să cumpărăm împreună ingredientele necesare. Ea era responsabilă cu lista. Adică să-mi aducă aminte ce avem de cumpărat. S-a simțit valoroasă, implicată. N-a mai avut timp de mofturi. A uitat de ele.
Acum Sara are 5 ani și jumătate. Nu mai știe de mofturi la mâncare. Știe doar de mâncăruri preferate și mâncăruri sănătoase.
Sper că v-a ajutat experiența mea.
Dacă ați întâmpinat și voi astfel de probleme, vă aștept să-mi scrieți în comentariu!
Sursă foto: https://www.all4women.co.za/
Cristina Turbuțan