O realitate tristă este aceea că petrecem tot mai puțin timpul în familie, iar timpul de calitate dedicat partenerului de viață este tot mai scurt. Motive sunt mult, unele inerente stilului actual de viață, iar altele fabricate de noi înșine. Dorim să vă provocăm la a acorda cât mai multă atenție timpului de calitate petrecut în familie! Și facem acest lucru deplin convinși că și dumneavoastră sunteți preocupat de această problemă!
Profesorul Petru Iluț în Cursul de psihologie socială la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (U.B.B.), din Cluj-Napoca explica studenţilor următoarele:
O cercetare sociologică afirmă că până la vârsta de 50 de ani, soții preferă activități exterioare familiei, iar soțiile opusul. După această vârstă, se pare că tendințele se inversează: bărbații preferă să petreacă timp în familie, iar femeile (care au crescut copiii, au terminat de decorat locuința etc.) preferă activități în afara familiei. Prin urmare, drama căsniciilor pare să fie aceea că cei doi nu se întâlnesc în decursul vieții active – decât ocazional, iar ulterior tind să se despartă.
Cultura creștină ne îndeamnă să mergem „împotriva curentului”! Să fim împreună de la început, până când moartea ne va despărți!
Atomizarea socială este unul dintre cele mai crunte fenomene pe care le vedem petrecându-se sub ochii noștri. De cele mai multe ori asistăm neputincioși la efectele sale distructive. Despre ce este vorba? Fiecare tindem să ne rupem de peste tot și să nu fim nicăieri trup și suflet – astfel că, deși trăim în colectivitate, suntem tot mai singuri. Sub impulsul acestui fenomen, ajungem să ne însingurăm chiar și în sânul familiei.
Citește și: Mami, nu vreau să vă certați
Suntem acasă, dar gândul ne este la ceea ce am uitat să facem la muncă, ori la prietenii cu care trebuie să ieșim la fotbal peste 30 de minute. Aproape deloc nu mai putem să ne gândim la soția care are multe de spus, ori la copiii care așteaptă să se joace cu noi. Se poate face ceva în această situație? Cu siguranță! Azi un pic, mâine mai mult și poimâine tot mai mult trebuie să ne luptăm cu noi înșine. Până când nu ne mai însingurăm. Ci ne regăsim în organismul colectiv al familiei.
