Este adevărat ceea ce simțim, în astfel de situații, ca și părinți? Cum facem diferența dintre situațiile în care doar aparent am pierdut contactul emoțional și cele în care, într-adevăr, s-a întâmplat acest lucru? Dorim să vă încurajăm să nu renunțați la convingerea că încă se mai pot face multe! Chiar și atunci când totul pare pierdut, Dumnezeu nu a epuizat toate soluțiile!
Iată ce afirma autorul cărţii Sufletul copilului vostru, tradusă de Adrian Tănăsescu-Vlas la Editura Sophia, București, 2017 (pp. 409, 410, 416):
Criza vârstei de trecere este o încercare grea pentru toată lumea. Câteodată părinții se plâng spunând: „Am pierdut contactul cu copilul, cum să-l refacem?”. De refăcut se poate reface numai ceea ce a existat. Dacă până la vârsta adolescenței părinții n-au găsit timp să îşi cunoască propriul copil, dacă ei nu au comunicat cu el cu adevărat, dacă în familie nu au existat relații emoționale calde, atunci n-ai ce să mai refaci.
Principala sarcină a părinților adolescentului este aceea de a păstra contactul emoțional cu el.
Este important ca pentru adolescent casa să fie locul în care se simte în siguranță. […] Părinții să îi arate ca sunt alături de el, că îl sprijină dacă face apel la ei, că îl pot ocroti dacă se întâmplă ceva. Pe lângă interesul pe care părinții îl arată, aceștia ar fi bine să-și manifeste nu numai nemulțumirea față de ceea ce nu le place la copil, ci și să aprobe ceea ce le place – fiindcă de obicei ei percep lucrurile bune pe care le face ca pe ceva cuvenit: când a spălat vasele, nimeni nu i-a spus nici măcar un „mulțumesc”, copilul nu a primit niciun sprijin emoțional. În schimb, când nu le-a spălat, a primit o reacție emoțională – și încă ce reacție.
Părinții pretind adeseori de la adolescent respectarea anumitor reguli morale pe care nu le pot fundamenta. Îi insuflă copilului principii după care ei înșiși nu trăiesc.
Citește și: 3 sfaturi pentru amintiri de neuitat cu fiul tău
Dacă tata îi dă mită polițistului, n-o să-și poată învăța fiul să fie cinstit.
Atunci când copiii văd fățărnicia noastră, când îi învățăm lucruri pe care noi înșine nu le facem, asta ne subminează cel mai mult autoritatea părintească.
Cu siguranță nu este ușor să fii părinte și cu atât mai puțin să încerci să modelezi comportamental un adolescent. Dar aceasta nu înseamnă că este imposibil! Trebuie să ne repetăm mereu și mereu acest lucru până când – în calitate de părinți – ajungem să fim conștienți și convinși de aceasta. Cu siguranță, am greșit mult, însă, în aceeași măsură, vom fi făcut și multe lucruri bune. Esențial este să revenim la acestea, iar cele rele să se spele! Uitați-le și nu le mai permiteți să vă influențeze!
Răul nu este atotputernic, în timp ce Binele – cu majusculă – este!
Să ne încredem în efectul acelor clipe ori zile frumoase când Binele – adică Însuși Dumnezeu – s-a făcut simțit în relațiile dintre noi, părinți și copiii. Orice zâmbet de fericire, fiecare clipă de comunicare deschisă și toate celelalte momente frumoase au fost darul Lui pentru familia noastră. Trebuie să avem încredere că trăirile dindărătul lor nu au dispărut, ci – așa cum încă au reverberații în sufletele noastre de părinți – sunt și în cele ale copiilor noștri, chiar adolescenți fiind. Clădiți mai departe pe ceea ce a fost bun și frumos, cu încredere că ei au nevoie de dumneavoastră, vă iubesc și chiar vă iartă pentru orice clipă în care ați greșit!
Vă dorim comunicare… multă comunicare cu adolescentul dumneavoastră!
Sursă foto: https://www.elitefts.com/
