Orice poate fi făcut corect sau greșit. De fapt, multe dintre conduitele noastre sunt folositoare în sine, dar sunt aplicate greșit. Este foarte important să folosim într-un mod corect pedeapsa ca instrument pedagogic! Fără nici o îndoială, aceasta modelează comportamentul odraslelor noastre, însă trebuie să fim atenți întrucât atunci când o întrebuințăm greșit s-ar putea să întărească tocmai acele conduite sau elemente de conduită pe care am fi dorit să le anulăm!
Iată ce afirma autorul cărţii Sufletul copilului vostru, tradusă de Adrian Tănăsescu-Vlas la Editura Sophia, (București, 2017 pp. 85-92):
„Pedeapsa este însă doar una dintre „culorile” de pe „paleta” voastră pedagogică. Ea nu trebuie să fie în exces, altfel le va acoperi pe toate celelalte. Pe deasupra, omul se obișnuiește cu orice, și cu timpul pedeapsa se devalorizează. Limitele raționale pe care le stabilesc părinții reprezintă nu o colivie, ci un reazem pentru copil. Cu cât vor fi mai lipsite de ambiguitate, mai simple și mai clare regulile din familie, cu atât vor fi mai ușor de respectat. [….] Tentativele de a încălca limitele stabilite de părinți vor fi întreprinse întotdeauna – în principiu. Așa este firesc. Câteodată un astfel de comportament înseamnă că cel mic trebuie readus „în cadru”, iar câteodată – că el a crescut, și cadrul, fiind învechit, trebuie extins.
Citește și: Cum să creați o legătură cu copilul care are un caracter diferit de voi?
Adeseori, tocmai lipsa drepturilor și libertăților personale are efectul opus:
e foarte greu să îl mai pedepsești pe copil. Părinții se plâng ca nu știu cum să-l mai pedepsească. O atare situație este însă un bun prilej de reflecție: ce are copilul vostru în viață? Căci pentru a-l pedepsi lipsindu-l de ceva, trebuie ca el să aibe acel „ceva”. Dacă copilul n-are de ce să se bucure, n-are nici ce să piardă.
[…] părinții trebuie să înțeleagă ca pentru copilul lor este dăunătoare lipsa unor limitări precise și clare – și de aceea înainte de a-i face educație copilului, părinții trebuie să se organizeze pe ei înșiși, lucru care este cu mult mai greu. […] Nu există doi copii care să fie la fel. Limitele raționale îi sunt inispensabile oricărui copil, dar înainte de a le stabili, priviți și ascultați cu atenție. Ca să devină mai buni, copiii au nevoie de ajutorul vostru, nu de palme după ceafă.
Gândiți-vă că nu puteți fi toată viața lângă copilul dumneavoastră ca să-l pedepsiți.
Oricum, cu siguranță cei care își propun așa ceva nu au înțeles care este menirea unui părinte. Noi trebuie să ne învățăm copiii să supraviețuiască pe cont propriu. Pedeapsa trebuie să fie doar un instrument în procesul învățării, folosit strict atunci când altele nu funcționează. Dacă prin comunicare deschisă, prin recompense pozitive, prin relații de prietenie cu alte familii și – mai întâi de toate – prin integrarea în comunitatea Bisericii putem să obținem rezultatele dorite, pedeapsa nu-și mai are rostul.
Citește și: Este necesar să ne pedepsim copiii?
Desigur, cel puțin într-o mică măsură, ea va fi întotdeauna necesară – mai ales la vârstele mici – dar nu trebuie considerată instrumentul principal, cu atât mai puțin cel unic, de modelare. Obiectivul este să ne învățăm copiii legea bunului simț, valoare muncii și tot ceea ce reprezintă fundamentele creștine ale societății. Dacă vor învăța să le aplice în viața lor ne-am îndeplinit menirea.
Vă dorim să aplicați cu multă înțelepciune pedepsele în procesul formării copiilor dumneavostră!
