De fiecare dată când vorbesc cu M. îmi împărtășește regretul ei cu privire la educarea copiilor: nu a insistat pe responsabilitate, i-a cocoloșit excesiv, nu i-a lăsat să facă mai nimic prin casă, gândindu-se că au timp când vor crește. Și da, au crescut..doar că acum sunt plini de reproșuri la adresa mamei: că nu i-a învățat să-și poarte de grijă, să gătească, să facă treaba cu cap . De fiecare dată când aud o poveste asemănătoare, cresc porția de treburi pentru fiecare copil de-al meu în parte😁.
De-a lungul timpului am încercat mai multe sisteme: fiecare copil cu o anumită zonă din casă – am eșuat pentru că pierdeam timp să împărțim treaba pe bucățele; fiecare copil cu responsabilități stabilite – iar un eșec, unii prea făceau, alții doar se scuzau; am făcut liste și grafice, dar tot nu reușeam să-i mobilizez pe toți, fiecare după puterea lui.
Cred ca abia acum am găsit sistemul care să ne mulțumească pe toți😀😀.Îi las să se joace cum vor și asta nu e puțin lucru: fac corturi din 10 pături, împrăștie Lego peste tot, scot cutii cu jucării și se plictisesc de ele în câteva minute😅. Singura condiție e că eu nu strâng nimic; le fac curat în cameră, șterg praful, aspir, dau cu mopul DOAR după ce-si strâng toate lucrurile. Pentru că sunt prea mulți și inevitabil se ceartă, pe cel mai gălagios îl iau cu mine, să mă ajute: punem vasele la spalat, întindem rufe, strângem hăinuțe. Le dau și o limită de timp (10 minute), iar dacă așteptăm musafiri viteza de lucru crește considerabil😀😀.
Citește: Sunt o mamă învechită
DE FIECARE DATĂ când fac EU ceva, iau cel puțin un copil pe LÂNGĂ mine; petrecem timp împreună, rezolvăm și treburile, păstrăm și o limită decentă de gălăgie😀😀. Când gătesc o iau mai des pe Cristiana, dar nici băieții nu scapă. Vreau să înțeleagă firul logic al organizării, să facă lucrurile într-o ordine care face viața mai ușoară, să ajute cât pot ca familia noastră să crească în toate.
S-au dus zilele când ei toți stăteau la desene animate într-o cameră, iar eu, Cenușăreasa, curățam toată casa; am găsit și beneficii și nu sunt puține:
-învățăm îndemânări care îi vor ajuta toată viața: gătitul, curățenia casei, organizarea; sunt aptitudini care nu sunt predate la școala, dar ajută copiii să aibă o viață bună.
-împreună terminăm mai repede; una e să strâng singură, alta e să fie mai multe mâini😀
-învăță să muncească în echipa, să-și ajutăm colegii, ca împreună să se bucure de rezultat. Munca în echipă se învață în timp, cu mult exercițiu și perseverență.
-învăță să se organizeze, să facă treaba logic, într-o ordine; profesorii și șefii apreciază pe cei care își fac treaba în intervale de timp optime; unde să învețe copiii această calitate, dacă nu acasă?
-apreciază mai mult ordinea / hainele frumos așezate / mâncarea caldă de pe masă, pentru că înțeleg că toate se fac cu efort și energie; câte dintre voi, mame, nu simțiți că munciți mereu și nimeni nu dă doi bani pe efortul vostru? Luați-i lângă voi și sigur veți primi mai multă recunoștință!
-ne respectăm unul pe celălalt pentru că vedem cât efort depunem fiecare în colțișorul lui; de obicei copiii apreciază munca părinților abia când părăsesc casa părintească. E bine să simtă acest sentiment cât mai repede!
-ne rămâne timp să ne bucurăm împreună; când fac singură curățenia, îmi ia 3 ore, dar când facem împreună putem termina într-o oră; restul timpului rămas putem să-l petrecem citind o poveste, gătind clătite sau alte bunătăți, uitându-ne la un documentar interesant. Nu-i mai bine așa?
Dragi mămici,
Știu că vă iubiți copiii și vreți să-i protejați de tot ce este greu; doar că, făcând totul în locul lor nu le arătați iubire, ci doar toleranță. Lăsați-i să crească sănătos, să știe să-și șteargă încălțările, să-și gătească un ou, să spele după ei. Veți culege roade bogate împreună dacă veți fi consecvente! Fiți manageri buni pentru casa și familia voastră!!!!
Spor în toate, și vouă, și copiilor voștri!!!😚🤗