Înălțarea Domnului este prăznuită la 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămâna a VI-a, după Paști. Anul acesta o sărbătorim pe 6 iunie. Este cunoscută în popor și sub denumirea de Ispas. În această zi creștinii se salută cu „Hristos S-a înălțat!” și „Adevărat S-a înălțat!”.
IPS Bartolomeu Anania afirma că noi folosim acest salut fie din neștiință, fie din exces de evlavie, deoarece el nu este atestat de Biserică. Și mărturisește că noi sărbătorim Paștile cu asertiunea „Hristos a înviat!”, la care ni se răspunde cu confirmarea „Adevărat, a înviat!”, pentru că Învierea nu a avut martori, ea a fost receptată cu îndoieli și necredință. În vreme ce Înălțarea Domnului a avut martori, ea a fost o despărțire izvorâtoare de lumină, deoarece ucenicii s-au întors în Ierusalim „cu bucurie mare”. Din acest motiv în cărțile noastre de slujbă nu există o salutare similară cu aceea de la Sfintele Paști.
Hristos S-a înălțat la cer de pe Muntele Măslinilor, în văzul Apostolilor și a doi îngeri. Îngerii le-au vorbit ucenicilor despre a doua venire a lui Hristos, ca aceștia să nu se lase copleșiți de durerea despărțirii.
Din Sfânta Scriptură aflam că Mântuitorul Și-a ridicat mâinile, binecuvântându-i pe ucenici, iar pe când îi binecuvânta S-a înălțat la cer (Luca 24, 51), în timp ce un nor L-a făcut nevăzut pentru ochii lor (F.A. 1,9). Adeseori Dumnezeu le-a vorbit oamenilor din nor, fenomen prin care se manifestă energiile divine, menite să reveleze prezența Divinității, dar să o și ascundă.
Înălțarea Domnului sărbătorită în vechime odată cu Rusaliile
Cea mai veche mențiune despre sărbătoare a Înălțării Domnului o găsim la Eusebiu din Cezareea, în lucrarea „Despre sărbătoarea Paștilor”, compusă în anul 332. Din această lucrare reiese că Înălțarea Domnului era sărbătorită în acea vreme odată cu Rusaliile, la 50 de zile de la Învierea lui Hristos. Spre sfârșitul secolului al IV lea, începutul secolului V, sărbătoarea Înălțării s-a despărțit de cea a Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile), fiind prăznuită în a 40-a zi după Înviere, data care va rămâne stabilită pentru totdeauna în calendarul bisericesc.
Înălțarea Domnului – deplina îndumnezeire a firii umane asumate
Înălțarea lui Hristos întru slava și șederea Sa de-a dreapta Tatălui este chipul deplinei îndumnezeiri a umanității Lui. Prin toate actele Sale, întrupare, moarte, înviere El a îndumnezeit treptat firea omenească pe care a asumat-o, dar prin Înălțare a transfigurat-o pe deplin. Datorită transfigurării supreme a trupului Său, Hristos poate deveni interior celor care cred în El. Înălțarea Domnului nu înseamnă retragerea Sa din creație, pentru că El continuă să fie prezent și lucrător prin Sfântul Duh.
Înălțarea cu trupul la cer este o mărturie a faptului că omul a fost creat pentru veșnicie, căci Fiul nu Se înfățișează Tatălui numai că Dumnezeu, ci și ca Om.
Hristos prin Înălțarea Sa, nu arată doar unde trebuie să ajungă omul, ci se face cale și putere, că omul să ajungă la această stare. El șade pe tronul dumnezeiesc al slavei, dar și locuiește în inima celor ce-L iubesc. Așa putem înțelege paradoxul: Hristos este înălțat și în drum spre înălțare cu fiecare dintre noi.
Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor
Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 și 2001, sărbătoarea Înălțării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor și sărbătoare națională bisericească. În această zi, în toate bisericile din țară și străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului.
Înălțarea Domnului în iconografie
În primul registru din icoana Înălțării Domnului este reprezentat Mântuitorul într-o mandorlă, simbol al slavei dumnezeiești. Stă așezat pe un curcubeu și binecuvintează cu mâna dreaptă, iar în stânga ține Sfânta Evanghelie.
În afara mandorlei sunt doi îngeri, care zboară cu brațele întinse, atingând cu mâinile lor marginea exterioară a mandorlei. Îngerii sunt prezenți nu pentru a susține mandorla, căci Hristos Se înalță prin propria putere dumnezeiască, ci ca semn de cinstire.
Reprezentarea Domnului purtat de îngeri este și o icoană profetică a Celei de-a doua veniri, când va avea loc sfârșitul chipului acestei lumi și judecata tuturor: „Bărbați galileieni, de ce stați privind la cer? Acest Iisus care S-a înăltat de la voi, la cer, astfel va și veni, precum L-ați văzut mergând la cer” (Fapte 1, 11).
În cel de-al doilea registru se află Maica Domnului, care privește în față și are mâinile înălțate în rugăciune. De o parte și de alta se află Apostolii, iar lângă Fecioara Maria stau Pavel în dreapta și Petru în stânga. În spatele Maicii Domnului sunt doi îngeri în veșminte albe, care țin în mâna dreaptă un toiag, iar cu stânga îl arată pe Hristos înălțându-Se.
Chiar dacă Sfânta Scriptură nu amintește de prezența Fecioarei la Înălțarea Domnului, ea este afirmată de cântările Bisericii: „Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, Maica lui Hristos Dumnezeu, ca văzând astăzi pe Cel ce L-ai născut înălțându-Se de pe pământ, împreună cu îngerii L-ai mărit” (Cântarea a 9-a a canonului).
Deși nici Pavel nu a fost prezent la Înălțarea Domnului, El este reprezentat alături de ceilalți Apostoli în icoana Înălțării. Motivul? Cu puțin timp înainte de Înălțarea Sa, Hristos îi îndemnase pe ucenicii Săi să propovăduiască pretutindeni Evanghelia, iar Pavel a fost „vas ales, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor și a regilor și a fiilor lui Israel” (Fapte 9, 15).
Adrian Cocosila, (https://www.crestinortodox.ro)
