Iubirea – ca atitudine – am putea spune că este nativă și nu am greși prea mult. Dar, cu toate acestea, observăm nenumărate persoane în jurul nostru care nu știu cum, nu pot sau nu vor să iubească și ne întrebăm: de ce? Dorim să vă provocăm la a vă înscrie copiii în școala iubirii! Cursurile trebuie să se țină zi de zi în propria familie, iar profesorii cei mai buni puteți fi dumneavoastră, însă numai în calitate de colaboratori ai Celui care ne-a creat din iubire.
Iată ce afirma autorul cărţii Viaţa de familie, tradusă de Adrian Tănăsescu-Vlas la Editura Sophia, București, 2009 (pp. 15, 16):
Dacă fiul nu învaţă să iubească în familie, de la părinţii săi, unde va învăţa să iubească? Dacă nu s-a deprins din copilărie să caute fericirea tocmai în fericirea reciprocă, în ce porniri rele şi vicioase o va căuta când va ajunge la vârsta adultă? Copiii preiau totul şi imită totul, pătrunzând cu simţirea pe nebăgate de seamă, însă profund, în viaţa părinţilor lor, observând, intuind, uneori urmărindu-i fără să îşi dea seama pe „cei mari” ca nişte neobosiţi „cititori de urme”. Şi cine a avut prilejul să asculte şi să înregistreze părerile, punctele lor de vedere şi jocurile copiilor din familii nefericite, care se destramă, în care viaţa este doar un chin, făţărnicie şi durere, acela ştie ce moştenire bolnăvicioasă şi distructivă primesc de la părinţi asemenea copii nefericiţi.
Citește și: De ce este familia pe primul loc pentru mine?
Pentru a se dezvolta în mod corect şi creator, copilul trebuie să aibă în familia sa o vatră de dragoste şi fericire.
Numai atunci îşi va putea dezvolta capacităţile cele mai delicate şi mai elevate spiritual; numai atunci propria lui viaţă instinctivă nu va stârni în el nici falsă ruşine, nici dezgust dureros; numai atunci se va putea ataşa cu dragoste şi mândrie de tradiţia familiei sale şi a neamului sau pentru a o primi şi continua prin viaţa sa.
Iată de ce o familie iubitoare şi fericită este o şcoală autentică de echilibru sufletesc creator şi în acelaşi timp de conservatism organic sănătos. Acolo unde domneşte sănătatea în familie, creativitatea va fi întotdeauna suficient de conservatoare pentru a nu degenera în revoluţii fără temei. Iar conservatismul va fi întotdeauna suficient de creativ pentru a nu degenera în obscurantism reacţionar.
Vechii greci foloseau trei cuvinte pentru iubire.
Unul exprimând afecțiunea dintre un soț și soția sa. Celălalt pe cea dintre un părinte și copilul său. Iar ultimul – dar nu cel din urmă – atitudinea dezinteresată de a face bine celuilalt. Pentru o dezvoltare armonioasă, copiii noștri trebuie să le învețe pe toate trei de la noi, părinții lor. Cea de-a treia nuanță însă ar trebui să o observe ca fiind contopită și cu fiecare dintre primele două. În ultimă instanță, iubirea aceasta este: o atitudine dezinteresată de a face bine celuilalt.
Citește și: Căror valori este dedicată familia voastră?
Să nu ne învățăm copiii că iubirea este doar un sentiment – pe care îl ai față de unii, dar nu și față de alții. Totodată să nu le spunem că – întotdeauna când oferi ceva, și mai ales iubire – trebuie să întrebi ce primești în schimb și să te asiguri că nu ieși în pierdere. Dimpotrivă, să le spunem – prin viața noastră – că a iubi înseamnă a face bine dezinteresat. Chiar și atunci când nu simți nimic față de celălalt și mai ales atunci când nu ai nimic de câștigat. Dacă așa vor învăța să-și iubească partenerul sau partenera de viață, apoi odraslele lor și – nu în ultimul rând – pe toți cei din jur, vom fi fost cu adevărat profesorii de care aveau nevoie.
Vă dorim să predați iubirea în școala familiei dumneavoastră!
