În cele mai multe privințe suntem foarte atenți la ceea ce oferim copiilor noștri. Ne străduim să le asigurăm cele mai bune haine, cea mai sănătoasă alimentație ș.a.m.d. Dar în ceea ce privește religiozitatea noastră? Cât ne preocupă ca, modul în care ne manifestăm credința să corespundă interesului superior al copilului? Administrați aspectul religiozităţii din viaţa personală în așa fel încât să contribuie la sănătatea spirituală a copiilor dumneavoastră? Deși poate părea greu de crezut, modul în care ne manifestăm credința poate dăuna foarte mult odraslelor noastre!
Iată ce prezintă Mihai Coste în cartea Ilustrații, maxime și reflecții, apărută la Editura Mega în anul 2018:
„Într-o zi tragică, relatată în mass-media românească, o familie s-a întors acasă de la Biserică, pentru cheful de după botezul noului născut. Au pus copilul în coş pe un scaun şi toţi invitaţii şi-au aruncat hainele peste el. Câteva ore mai târziu şi-au dat seama că nu se aude copilul, dar a fost prea târziu! Copilul murise sufocat! Morala: Nu-i oferi copilului tău ceva ce îl va ucide!”
Citește și: Sunteți părinți creștini?
Avem nevoie să purificăm ceea ce astăzi numim religiozitate de tot ceea ce dăunează sănătății spirituale a copiilor noștri. În acest sens, trebuie să recunoaștem că sunt anumite practici specifice religiozității noastre, asupra cărora trebuie să reflectăm. De pildă, consumului de alcool se datorează nenumărate situații nedorite la parastase și nunți. Cu siguranță nu este spre binele copiilor noștri să vadă cum părinții lor pleacă de la Biserică turmentați, vorbind necuviincios cu mama lor sau făcându-se vinovați de diverse abuzuri. Ei vor învăța acest comportament de la noi și își vor manifesta la fel asa-zisa religiozitate.
Apoi, la fel de gravă este atitudinea de desconsiderare a ceea ce se întâmplă la Biserică.
De pildă, Taina Botezului în sine este prea puțin importantă, astfel că-l rugăm pe preot să termine cât mai repede, dar petrecerea de după este esențială. Nici acest fel de religiozitate nu servește sănătății spirituale a copiilor noștri. Dimpotrivă, trebuie să ne străduim să înțelegem ce se întâmplă la Biserică și să ne ajutăm copiii să participe cu adevărat (nu doar formal) la viața comunității creștine.
Citește și: Femeia și supunerea
Vă dorim să vă manifestați religiozitatea într-un mod benefic copiilor dumneavoastră!
Sursă foto: http://www.orthodoxyouth.net/