La adresa mamei tot timpul avem cuvinte frumoase. Unii am avut-o altături, alții mai puțin. Însă are o semnificație specială, care și-a câștigat-o prin grija și efortul ei. Când mă gândesc la mama, mă gândesc la ceva frumos, la blândețe, la iubire, răbdare, grijă, atenție, protecție și multe, multe alte lucruri frumoase. Nu știu cum a fost copilăria voastră, însă eu, când mă gândesc la ea, zâmbesc. Și asta datorită mamei. Mi-ar plăcea să se gândească și copiii mei, la fel, la mine, când ei vor fi adulți. Aș vrea să fie mai mult decât acel respect, aș vrea să zâmbească.
Am notat așadar cateva motive pentru care o prețuiesc pe mama. Lucruri care îmi doresc să le pun și eu în practică cu copiii mei.
-
O prețuiesc pe mama pentru că s-a dăruit nouă
Deși, știu că nu i-a fost deloc ușor, a ales să nu lucreze, să stea acasă cu noi. Motiv pentru care, tata a lipsit mult. El s-a sacrificat. De aceea a vrut să-și îndeplinească cât mai bine rolul ei. A dat tot ce a știut. Spun asta pentru că vedeam asta și atunci când eram copil.
-
O prețuiesc pe mama, pentru că s-a jucat cu noi
Cele mai frumoase jocuri din copilărie le știu de la mama. Cu ea făceam concurs de gimnastică, șah, geografie, sărit elastic și construit jucării din lemne și orice era posibil. Ne încuraja să fim cei mai buni și exersa asta cu noi acasă. De multe ori pe strada noastră erau copii mai mari ca noi, care ne considerau mici să jucăm anumite jocuri. Așa că noi ne antrenam acasă, cu mama.
-
O prețuiesc pe mama, pentru că a fost prietena noastră, a copiilor
A știut să intre în mintea noastră, să pară ca și noi, să ne înțeleagă. Copiii o iubeau și nu pentru că îi răsfăța, sau le ofereau dulciuri. Nu erau atâtea atunci. Prin atitudine, prin blândețe, prin poveștile frumoase. Așa îi cucerea mama. Apoi știa să se retragă subtil, și să ne lase nouă libertarea de exprimare. Iar ea își făcea neobosită treburile casnice.
-
O prețuiesc pe mama, pentru că ne-a învățat să ne bucurăm de natură și lucruri simple
Cu toții știm că timpurile nu au fost ușoare, nu am avut atâtea câte avem acum. Era mare lucru să ai mașină și calculator. Însă și așa nu îți permiteai prea multe. Ca orice copii ne plăceau excursiile, ne plăcea să călătorim. Așa că toate dealurile din zonă au fost explorate de noi. Îmi aduc aminte și acum… „Astăzi plecăm în excursie! Ne luăm un sandvish și apă la noi, o pătură, papuci rezistenți și plecam.” Exploram tot ce se putea. Era o bucurie să descoperim lucruri.
-
O prețuiesc pe mama, pentru că ne-a determinat să învățăm, să iubim cartea
Nu am fost acel gen de copii tocilari care să stăm toată ziua cu nasul în cărți, nici pe departe. Însă în timp puțin reușeam să facem multe. Ne motiva prin concursuri. Ne puneam împreună la învățat, învața împreună cu noi și vedeam care a reținut mai repede și mai bine. Ne dădeam note unul altuia, aveam catalog. Era minunat. Cu ea, ne-a plăcut școala.
-
O prețuiesc pe mama, pentru că ne-a fost alături și ne-a ascultat atunci când am avut nevoie
O interesa ce simțim, cum ne simțim, dacă ne-a rănit sau jignit cineva. Nu reacționa niciodată agresiv verbal, cum poate fac multe mame ca să-și apere puiul. Încerca să ne învețe să ne comportăm frumos și să iubim. Emana o blândețe și bunătate când făcea toate acestea. Efectiv ne făcea plăcere să fim în compania ei. Parcă eram mai buni și mai umani atunci când eram cu ea. Ne transmitea această stare.
-
O prețuiesc pe mama, pentru că a ales să ne crească ea, nu societatea sau școala
Mulți copiii trăiesc în ziua de azi mai mult printre străini decât în sânul familiei. Și acele ore puține când sunt acasă se uită la desene sau stau singuri și părinții își văd de ale lor. Aceea nu este familie. Aceea nu este educație și dedicare. Acolo părinții își urmăresc doar interesele lor. Și în loc să se ocupe ei de educația copilului îi pun pe alții. Asta crează o mare distanță între părinți și copii.
-
O prețuiesc pe mama, pentru că a luptat până la capăt
Nu s-a lăsat doborâtă de nimic. Ci a luptat să ne crească frumos. Mulți părinți spun astăzi: „Copilul meu este mai dificil, nu am ce să-i fac” Și-l lasă să-și facă de cap. „Copilul meu e foarte mofturos la mâncare, nu mă mai chini să gătesc, să mănânce ce-o vrea!” Și ajunge copilul să mănânce orice mai puțin vitaminele și mineralele de care are atât de multă nevoie în creșterea și dezvoltarea armonioasă. Dar ne-o facem cu mâna noastră că apoi stăm la rând la urgență, că acel copil va fi și sensibil la toate. Noi nu am văzut nici doctorul, nici spitalul cât eram copii. Dar ce spunea mama era lege pentru noi. Știam că nu este loc de mofturi și atât.
Nu știu cum îți sună ție cele de mai sus. Pe mine m-au marcat și m-au facut să-mi doresc să fiu și eu văzută așa de copiii mei. Nu aș vrea să privesc în urmă cu regret că au trecut anii. Aș vrea să privesc cu bucurie. Că am știut să profit de fiecare moment cu ei.
Dacă te-a motival în vreun fel cele scrise mai sus te rog să ne lași un comentariu. Poate va fi încurajator pentru o altă mămică.
Cristina Turbuțan
