De fiecare dată când ne ducem copiii la Biserică, ei sunt într-un mod aparte. în proximitatea lui Dumnezeu.
Ce se întâmplă însă în restul timpului? Deși El rămâne lângă ei – fiind pretutindeni – noi, în calitate de părinți, facilităm relația lor cu El? Este important să le transmiteți copiilor convingerea că fiecare clipă de viață trebuie să o trăim creștinește! Pentru un hobby sau pentru o activitate extracuricullară ei își pot rezerva o anumită parte a zilei. Dar pentru a-și exersa credința trebuie să dedice întreaga zi!
În cartea Mama ortodoxă: dezvoltarea fizică și duhovnicească a copilului de la naștere la adolescență, trad. din lb. rusă de Mariana Cașu, Editura de Suflet, București, 2017, p. 66 se specifică următoarele:
„În educația duhovnicească pot apărea diverse probleme. Cea mai de seamă dintre ele nu este atât pierderea credinței, cât “adaptarea” ei noilor curente occidentale. Peste tot, creștinii s-au obișnuit cu ideea că frecventarea bisericii este una, iar viața cotidiană este altceva neavând nici o legătură una cu alta. Copilul sau adolescentul crede că Dumnezeu există. Merge duminicile la biserică, fie că este însoțit de părinți, fie că participă la lecțiile școlii duminicale și… totul se rezumă la asta.
De fapt, vina o poartă adulții care susțin ideea unei Ortodoxii limitate la zidurile bisericii. Iar toate celelalte (școala, distracțiile, jocurile, cărțile etc.) sunt doar “preocupări cotidiene”. Pentru copil însă, aceste “preocupări” reprezintă viața lui. Prin urmare, este datoria părinților să comunice fiilor faptul că viaţa de credinţă nu se limitează la pragul bisericii. Relaţiile cu părinții și cu prietenii, învățătura în școală, lectura, ocupațiile extrașcolare, îngrijirea animalelor, jocurile etc. – pot și trebuie să fie în armonie cu poruncile dumnezeiești. Să fie săvârșite cu dragoste și responsabilitate. Chiar și în timpul jocurilor care, de altfel, sunt momente de relaxare, lipsite de seriozitate, un copil credincios va fi onest și drept. Nu va încălca regulile și nu-și va supăra camarazii de joc. Iar dacă va greși întâmplător, își va cere sincer iertare.”
Copiii sunt copiile noastre, ale părinților!
În mare măsură, ceea ce este fundamental în viețile lor au preluat și preiau de la noi. Observarea este ce mai des întrebuințată metodă de învățare. Să le permitem copiilor noștri, prin urmare, să observe în noi niște adevărați creștini. Să nu trăim dreapta credință doar câteva ore duminica, ci „ pe noi înșine, și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”! Copiii noștri vor învăța astfel că și atunci când mergi la mall, ca și atunci când faci sport, ieși în oraș cu prietenii sau practici un hobby ești creștin.
Aceasta nu înseamnă nimic altceva decât că în toate aceste activități și în câte mai pot să fie, noi – creștinii – aplicăm altfel de principii decât cei care se consideră atei, agnostici ori chiar păgâni. Astfel, pentru noi este esențial să fim asemenea lui Hristos. Adică să iertăm când cineva ne-a greșit, să facem un bine când cineva are nevoie de el. Binele trebuie să ne definească și să ne caracterizeze.
Poate că aceasta este – de fapt – cea mai mare provocare a educației duhovnicești, ca noi – părinții – să fim cei dintâi profesori, prin modul în care ne trăim viața noastră!
Sursă imagine: http://www.spc.rs/eng/romanian_orthodox_church_march_christian_family_values
