Mă aflam la chiuveta din bucătărie și mă uitam la cioburile de sticlă. Îmi simțeam bătăile inimii. Respirația mea s-a întețit. O povară de regrete era pe umerii mei. M-am uitat înspre copiii mei ce se aflau în aceeași încăpere. Printre lacrimi am sesizat uimirea pe chipul lor. Tocmai au văzut-o pe mama lor pierzându-și controlul. Oh, dacă aș putea să dau timpul cu patru secunde înapoi și să trăiesc din nou acel moment.
În calitate de mame, este dureros să recunoaștem că avem momente când ne pierdem cumpătul în preajma copiilor noștri. Suntem conștiente că suntem urmărite și judecate în conformitate cu statutul de părinte pe care îl avem. Este înfricoșător atunci când frustrarea, nervozitatea sau stresul ne provoacă să ridicăm tonul vocii, să dăm vina pe altcineva sau să certăm în mod nedrept. Adevărul este că, cu toții îi vom dezamăgi pe copiii noștri sau le vom provoca neplăceri. Aceasta e realitatea trăirii într-o lume imperfectă cu oameni imperfecți.
Frumos este că asemenea momente neplăcute de cădere pot reprezenta de fapt ocazii prin care să învățăm ceva și să fim sinceri cu noi. Asta cu condiția să alegem să le folosim pentru a consolida relațiile cu cei din jur. În cele ce urmează, putem vedea cum să facem aceasta.
Arătați-le copiilor cum să-și revină dintr-un moment de slăbiciune. Copiii noștri au nevoie să știe cum să își revină din acele momente proaste. Să o vadă pe mama lor în timpul unei crize de isterie poate fi destul de înfricoșător. Însă chiar și într-un asemenea moment, mama se poate redresa într-un mod sănătos. Mama poate să respire adânc, să se stabilizeze și să îi recâștige pe cei pe care i-a rănit prin dragoste.
Asemenea momente de liniște și reconciliere pot fi încurajatoare pentru un copil. Le demonstrează că momentele rele pot fi urmate de circumstanțe bune, Iar sentimentele negative, de unele pozitive. Desigur, nu este amuzant să o vezi pe mama că cedează psihic. Însă copilul care o vede pe mama sa că poate să își revină dintr-o situație negativă, învață că, chiar dacă lucrurile merg prost, nu înseamnă și că rămân așa la nesfârșit. Noi putem decide în mod voluntar să pășim înspre vindecarea noastră.
Cereți-le iertare!
În calitate de părinți, le spunem copiilor noștri despre cât de important este să ne cerem iertare, fie că am fost răniți intenționat sau nu. Atunci când mama își cere scuze copiilor ei pentru ce a făcut sau a spus, această lecție a iertării are și mai mult impact asupra copiilor. Dacă afirmăm că avem dreptul să ne enervăm și să îi speriem pe copiii noștri, noi cream ziduri de despărțire în relația noastră cu ei. Însă atunci când noi, ca mame, suntem vulnerabile și ne recunoaștem vina, cerându-le umil iertare, construim de fapt un drum înspre inima copiilor noștri, adâncindu-ne relația cu ei. Asemenea momente sunt o dovadă de respect pentru copiii noștri, și ei la rândul lor având o tot mai mare încredere și respect față de noi.
Mărturisiți-vă slăbiciunile!
Am observat în familia mea că atunci când eu sunt mai slabă, copiii mei devin mai puternici. Ei empatizează cu mine și mă ajută. Acest tipar ar fi unul nesănătos dacă ar deveni o regulă. Nu copiii ar trebui să se îngrijească de sarcinile părinților într-o familie. Însă o familie va fi cu siguranță unită atunci când copiii învață să aibă grijă unii de alții. Atunci când copilul răspunde cu compasiune la criza mamei, amândoi au de câștigat: mama are parte de ajutor, iar copilul se bucură că îl poate oferi. Fiecare membru al familiei este încurajat atunci când și copiii învață să se ajute unul pe celălalt în slăbiciuni.
Fiți vulnerabili!
Probabil ce ne înfricoșează cel mai tare în legătură cu copiii noștri este că prin „ieșirile” noastre îi putem speria pe ei. Ca mame, ne dorim să le inspirăm copiilor noștri siguranță. Când avem un acces de furie, când suntem sursa lor de frică, putem simți că am eșuat în a fi mame. Însă atunci când ne apropiem umil de copiii noștri, cu bunătate și vulnerabilitate, putem restabili acea siguranță pe care ei o au cu noi. Când devenim blânzi cu ei, devenim demni de încredere din nou. Când explicăm sentimentele noastre negative copiilor noștri, care
sunt îndeajuns de mari pentru a înțelege, redevenim prietenii lor. Ei știu că noi putem înțelege
la rândul nostru sentimentele negative ce ei le manifestă, pentru că și noi le experimentăm.
