– ghid de comportament –
Zilele trecute am fost cu bebelușul și copiii mari la bibliotecă. Am ridicat căruțul la etaj de parcă eram sora lui Samson cel puternic, sperând că voi putea căuta cărți, fără bebeluș în brațe. Când să ieșim, o „doamnă” care intra, deschide ușa, mă vede că vroiam să ies și o închide în fața mea. Nu-mi venea să cred!!! Aveam vreo 4 cărți într-o mână, cu cealaltă țineam copilul să nu sară din căruțul pe care practic îl împingeam cu burta.
Nu e prima dată când mi se întâmplă. Câte cozi nu am așteptat, însărcinată sau cu un bebeluș în brațe, fără să fiu ajutată de nimeni. Câte uși mi s-au închis în nas! Câți au trecut pe lângă mine în timp ce eu mă chinuiam să trec cu căruțul peste vreo bordură! Tocmai pentru acestea, am întocmit un ghid de comportament. Dacă mă întâlnești pe undeva cu 2, 3, 4 sau cu toți 5 copiii:
– Nu-i număra cu voce tare, panicat și nu mă întreba dacă sunt toți ai mei. Chiar dacă suntem o „priveliște” interesantă, controlează-ți reacțiile și dacă nu știi cum să treci pe lângă noi, încearcă zâmbind discret.
– Ține-mi / deschide-mi ușa! Lasă-mă să ies prima și nu te grăbi, așteaptă să iasă și copiii, sigur este vreunul mai „întârziat”. Nu năvăli în scara blocului până nu-mi ies toți pruncii!
* Nu mă întreba dacă mai fac unul! Nu mai am toleranță la astfel de întrebări și-ți voi răspunde fără menajamente să-ți vezi de treabă.
* Nu-ți da cu părerea despre cum ar trebui să-l potolesc pe cel mic. Nu știi ce zi am avut, ce dureri are copilul și cum se manifestă când e obosit. Nici mie nu-mi fac plăcere șcenele de plâns și trântitul pe jos, dar tu poți pleca oricând mai departe; eu trebuie să aștept „finalul”.
* Nu-mi da sfaturi dacă nu-ți cer! Știu că tu ai fost mult mai priceput / pricepută decât mine, copiii tăi n-au făcut așa, tu chiar știai să-i potolești, dar lasă-mă să-mi cresc copiii cum pot / cum știu.
* Nu-mi spune să pun căciulă copilului la 22 grade, să nu-l prindă curentul! La fiecare câteva săptămâni, primesc acest sfat inutil de la tot felul de necunoscuți și deja am obosit să calmez tot felul de doamne și domni „speriați”.
* Nu te uita la mine ca și cum nu ai mai văzut în viața ta așa minunăție; o mamă cu 3, 4, 5 copii e ceva deosebit, dar nu-i chiar o raritate. Da, știu, sunt curajoasă să fac atâția, dar sunt și puternică să-i cresc pe toți!
* Lasă-mă în față la bancă / la casa de marcat / la poștă, oriunde mă întâlnești, mai ales dacă în brațe am un micuț. Răbdarea lui este limitată, dar nu și îngăduința ta .
* Ajută-mă cu căruțul, la borduri sau scări. Dacă ești bărbat, poți chiar să-l ridici singur! Consideră că faci o faptă bună! Nu aștepta să te refuz, sunt gata să accept ajutor de la oricine.
* Nu da bomboane copiilor mei, mai ales dacă suntem în biserică, înainte de împărtășit! Nimic de completat!
* Nu-mi întreba copiii pe cine iubesc mai tare, pe mami sau tati! În timpurile de azi, au dispărut astfel de ierarhii, iar în creșterea copiilor noștri este implicat și soțul meu!
* Nu te uita panicat la mine dacă mă vezi alăptând pe stradă / în supermarket / în cabinetul doctorului. Copilului ii este foame, iar eu nu mă scuz pentru un fapt atât de natural. Mă acopăr suficient cât să nu te deranjez vizual. Tu întoarce privirea și comportă-te normal.
Dacă vreți să completați acest ghid, lăsați în comentarii sfaturile voastre!!
Sursa foto imagenesmy