Ne numim creștini, dar poate unii dintre noi nu ne-am pus niciodată problema care ar fi acele câteva semne care ar trebui să ne deosebească de necreștini. Trăim într-o țară creștină, dar oare câți ne asumăm această identitate, câți apărăm valorile și credințele noastre?
În bisericile ortodoxe, unii preoți își spun frați între ei. Ce lucru frumos! Dacă avem același tată, pe Dumnezeu, cel ce ne-a creat. Este logic nu? Suntem frați! Cine face voia celui rău, indirect în recunoaște pe el ca tată. În acest caz nu își poate spune frate cu un creștin. Oricum lucrurile astea de cele maiu multe ori nu se discută, ci se simt. Oamenii cu inima bună și aproape de Dumnezeu nu se silesc să-și arate identitatea. Trăirea într-un chip cuviincios stă în comportamentul lor din fiecare zi.
Cum ar trebui să arate o familie creștină?
-
O familie creștină merge duminica la biserică, împreună
Chiar dacă ai copil mic, care ar putea face gălăgie, chiar dacă poate plouă, sau este foarte frig într-o dimineață afară. Chiar dacă sunt poate mai multe teme de făcut. „Cinstiți ziua Domnului” ne învață Scriptura.
-
O familie creștină se împărtășește împreună
În bisericile noastre ortodoxe, preoții împărtășesc copiii sub 7 ani în fiecare duminică. Un lucru frumos. E trupul și sângele Mântuitorului Iisus Hristos, care ne curățește de păcate, care ne dă viață. Fă-ți obiceiul să te spovedești și să te împărtășești cât mai des. Nu doar în marile posturi. Ai nevoie de Hristos în fiecare zi, nu dar de 2 ori pe an, la Paște și la Crăciun. Ce mpărturie bună pot da părinții care se împărtășesc împreună cu copiii. Altfel, ei cum ai vrea să păstreze acest frumos obicei, dacă la tine nu-l văd?
-
O familie creștină cinstește ziua Domnului
Cum putem face asta?
În orașul în care am copilărit, duminica toate magazinele erau închise. Dacă cumva lucrai ceva duminica te știa toată lumea și te arăta cu degetul. Astăzi molurile sunt mai aglomerate duminica decât în timpul săptămânii. De ce? Oamenii nu-l mai caută pe Dumnezeu, vor divertisment. Fă în așa fel încât, dacă tu nu lucrezi duminica să „nu le dai de lucru” nici altora. Fă-ți cumpărăturile sâmbăta, dau în timpul săptămânii, ai 6 zile din săptămâna în care poți face asta. De ce tocmai duminica? Dacă magazinele nu ar avea clienți s-ar închide duminica. Tu poți contribui la asta, prin organizarea programului zilnic.
-
O familie creștină citește din Scriptură și se roagă împreună
La capitolul rugăciune poate nu stăm atât de rău. Ne-am obișnuit să spunem înainte de masă și înainte de culcare câteva rugăciuni care le știm. Însă cum poți să te rogi „ca papagalul” unui Dumnezeu care nu prea îl cunoști? Biblia este cartea care ne vorbește de Dumnezeu. Dumnezeu ne cere să avem o relație cu el. O relație presupune comunicare, afecțiune. Cum facem noi asta? Ne rugăm Lui, căutăm să facem voia lui. Atunci când descoperi frumusețea cuiva parcă ajungi să-l îndrăgești mai tare. Tocmai de aceea este esențial să citim Sfânta Scriptură. Ca să ajungem să-l cunoaștem pe El. Creatorul cerurilor și pământului!
-
O familie creștină este un model de urmat în fiecare zi
Nu doar duminica, la biserică. Ci și lunea, sau marțea la serviciu. Și când te întâlnești cu vecinii, cu copiii sau soțul. Te-a deranjat vecinul cu ceva? Vezi cum ai putea să-i vorbești în așa fel încât să simtă că Hristos locuiește în tine. Și că ești într-adevar un creștin, altfel te vor arăta cu degetul și te vor vorbi de rău.
Este familia ta o astfel de familie? Caută să te analizezi, vezi unde ai lipsuri și încearcă să le suplinești. Poate părea greu la început, dar ia-le pas cu pas. Îți poți crea apoi o disciplină zilnică și lucrurile vor intra pe un făgaș normal. Este cea mai frumoasă moștenire pe care le-o poți lăsa copiilor tăi. Obiceiuri bune și o înțelegere corectă a ceea ce însemnă să fii creștin.
Sursă foto: https://www.goarch.org/
Cristina Turbuțan