Știu că există femei care vor citi aceste rânduri și se vor identifica cu ele, care vor putea afirma din păcate „Am fost înșelată!” Când faci o asemenea descoperire, simți ca și cum întreaga lume îți cade în cap. Ceea ce urmează probabil sunt sentimente de furie, mâhnire și panică atunci când încerci să privești spre viitor. In afară de asta, te gândești cu teroare cum vor fi afectați copiii tăi.
Deci dacă descoperi că soțul tău are o aventură, cum procedezi?
Reacția imediată ar fi sa îl dai afara din casă, cât mai departe cu putință. Dar oare este aceasta decizia cea mai bună? Deși sunt diferite cazuri de infidelitate, vă prezentăm șase lucruri asupra cărora puteți medita dacă va aflați într-o situație ca cea de mai sus:
-
Nu îți ascunde sentimentele
Te vei simțit rănită. Furioasă. Tristă. Nu încerca să ascunzi asta. Plângi! Mergi la o plimbare cu mașina și descarcă-te undeva unde nu te poate auzi nimeni. A simți durerea este primul pas spre vindecare.
-
Împărtășește sentimentele cu cineva
Vorbește cu un prieten de încredere sau cu un membru al familiei. Plângi pe umărul lor. Și mai apoi, când simți că poți, vorbește cu soțul tău. Cu siguranță va fi greu, dar încearcă să reziști să arunci cu lucruri în el, să vorbești urât sau sa te comporți nebunește. Cum Gary Chapman spune, „Poți declanșa consecințe negative dacă îți pierzi cumpătul…” Acum el (soțul tău) te poate învinui pe tine (chiar daca acesta este un mecanism de apărare) în loc să se învinuiască pe el, pentru că, comportamentul tău demonstrează că ești o persoană fără control și cu care nu se poate discuta.
Citește și: Cum să fiți transparenți în căsnicie?
-
Cere ajutor
Acesta este un moment de cotitură în viața ta, nu încerca să mergi înainte de una singură. Găsește un îndrumător care împărtășește valorile tale și care înțelege că o căsnicie poate prospera după un caz de infidelitate. Caută pe cineva care nu numai că te va ajuta sa procesezi durerea, dar te va și învăța cum să îți schimbi unele comportamente pentru a beneficia de ele și tu și soțul tău. Dacă îl poți convinge pe soțul tău să mergeți la un specialist, implică-l și pe el. Dar dacă ai nevoie să procesezi unele lucruri fără el prin preajmă, fă programări doar pentru tine.
-
Îmbrățișează speranța
Ideea, care și Dumnezeu ne-o transmite în Sfânta Scriptură este aceea de a căuta reabilitarea și restaurarea. Căsnicia ta poate fi salvată. Nu există păcate care nu pot fi iertate. Totuși, nu poate să existe împăcare fara o pocăință autentică. Soțul/soția trebuie sa înceteze orice contact cu amanta/amantul și să își devoteze timpul pentru a vă reclădi mariajul.
-
Separarea nu trebuie să însemne neapărat divorț
Nu te grăbi să iei decizii pripite. Timpul poate vindeca rănile, și oamenii pot să se schimbe. Increderea nu se poate câștiga peste noapte, însă dacă ești într-o situație critică, în așa fel că nu mai puteți locui împreună în aceeași casă, stați separați pentru o vreme. Analizați-vă relația. Când avem binele lângă noi, nu-l vedem, dar când nu mai este îi simțim lipsa și îi vedem valoarea.
Citește și: 5 cauze care pot provoca divorțul într-o căsnicie
- Ia în considerare sentimentele copiiilor tăi
Chiar dacă ești din cale afară de furioasă pe soțul tău, amintește-ți că el este încă tatăl copiiilor tăi. Poate fi un părinte de excepție sau poate fi mediocru, dar ei tot au nevoie de el. Și gândește-te de două ori în momentul în care vrei sa împărtășești detalii copiiilor despre situația respectivă. Chiar dacă sunt adolescenți, nu dețin maturitatea emoțională necesară pentru a înțelege toate aspectele unei infidelități.
Dacă poți, menține, pentru binele copiiilor tăi, casa la un loc. Unii oameni spun „Oh, dacă nu sunt fericit, copiii mei nu vor fi!” Dar asta nu este adevărat. Putem alege sa fim mulțumitori și să ne ținem casa întreagă de dragul fiilor noștri. Desigur, sunt cazuri în care o căsnicie nu poate fi salvată; dar, dacă a ta poate fi, copiii tăi vor trage foloasele.