Una dintre cele mai mari binecuvântări pe care un tată le poate avea este să aibă un băiat. Iar cea mai mare binecuvântare de care un băiat se poate bucura este să aibă un tată. Pe mine, Dumnezeu m-a binecuvântat cu 3 băieți, iar ei reprezintă cea mai mare bucurie a vieții mele.
Încerc să le demonstrez iubirea mea în diferite feluri, însă modul suprem de a le arăta iubire este acela prin cuvinte. Odată ce copiii meu au crescut, mi-am dat seama de impactul imens pe care cuvintele mele îl au asupra lor, fie că este unul negativ sau pozitiv.
Paul Lewis a spus: „cuvintele unui tată se aseamănă cu un termostat care reglează temperatura ideală în casă”. Cât de adevărat! Pentru orice tată ce are un băiat, iată 5 lucruri pe care un băiat are nevoie să le audă de la tatăl său:
-
Te iubesc!
Niciun tată nu ar trebui să îl considere prea matur pe fiul său pentru a-i spune că îl iubește. Aceasta pentru că orice băiat, indiferent de vârstă, are nevoie să audă că este iubit. Într-o societate în care bărbații și băieții trebuie să fie duri și sunt învățați să nu își arate sau exprime iubirea, ei totuși au nevoie să vadă și să audă ce este dragostea adevărată, mai ales de la tații lor.
-
Sunt mândru de tine!
Una dintre marile dezamăgiri pe care bărbații o au atunci când vine vorba de relația lor cu tatăl este faptul că mereu și-au dorit să audă că tatăl lor este mândru de ei. Deși mulți dintre ei nu au auzit aceasta niciodată. Taților, haideți să ne înțelegem: spuneți fiilor voștri în mod regulat că sunteți mândri de ei. Stima de sine a fiilor voștri depinde de această acțiune. Există un program, desfășurat în școli, denumit „Ziua tatălui”, în care tații au șansa de a-și exprima aprecierea și mulțumirea față de copiii lor.
Citește și: Cum să vorbești cu fiica ta despre pubertate
-
Sunt la dispoziția ta!
Nimic nu exprimă mai multă iubire decât disponibilitatea și dorința unui tată de a petrece timp cu fiul lui și de a-l asculta. Băieții nu sunt mari povestitori ca fetele, dar au și ei momente când au nevoie să vorbească cu cineva. Tatăl trebuie să fie acolo să îi asculte. Nu-i lăsați pe băieții voștri să pună la îndoială disponibilitatea voastră față de ei, indiferent de circumstanțe. Iar atunci când au nevoie de voi, stați la dispoziția lor.
-
Faci o treabă bună!
O simplă încurajare și o bătaie pe umăr sunt îndeajuns pentru a motiva un băiat. Acum câțiva ani, îmi amintesc că l-am întrebat pe unul dintre fiii mei ce aș putea să îmbunătățesc la comportamentul meu, în calitate de tată. Răspunsul lui a fost simplu: „spune-mi mai des că fac o treabă bună, decât să sesizezi mereu doar lucrurile ce le fac greșit”. M-a durut această observație, dar aveam nevoie să o aud.
Citește și: 5 greșeli pe care le fac bărbații când vine vorba despre sport
-
Îți mulțumesc!
Băieții abia așteaptă să fie apreciați. Așa că fiți mulțumitori față de ei. Spuneți-le, de pildă: „mulțumesc că faci tot ce îți stă în putință; mulțumesc pentru bunătatea ta; mulțumesc pentru ajutorul acordat mamei tale; mulțumesc pentru că mă faci mândru de tine”.
Băieții noștri au nevoie să audă aceste lucruri. Taților, haideți să nu ne inventăm scuze. Haideți să trecem la acțiune!