Sunt convins că te-ai gândit de multe ori ce direcţie va avea viaţa copiilor tăi. Cum sculptezi caracterul lor cât încă e un material modelabil. Dacă îmi permiţi încă o comparaţie, ce seminţe plantezi în solul fertil al sufletului lor. Ceea ce aşezăm azi acolo, aceea va creşte şi va rodi mâine. Negreşit.
Ai auzit povestea familiei care, pe parcursul a sute de ani, a dat lumii oameni de calibru: medici, profesori, politicieni integri, artişti? Totul a început cu doi străbunici simpli, dar credincioşi. Deoarece credinţa are multe de a face cu valorile noastre. În contrast, în aceeaşi perioadă, au trăit doi soţi leneşi şi depravaţi. Analiza arborelui lor genealogic a arătat că, în câteva secole, generaţiile născute din genele lor s-au putut lăuda cu mulţi vagabonzi, imorali, criminali şi puşcăriaşi. Asta nu înseamnă că destinul este un dat implacabil cu care ne pricopsim la venirea noastră în lume. Nu! Totuşi, vei fi de acord cu mine că familia oferă o direcţie puternică în viaţă. Cum? Eu cred că totul pleacă de la valori. Desigur, valori (sau nonvalori) puse în practică.
Iată cele patru puncte cardinale ale filozofiei de viaţă.
1. Prima valoare: Adevărul
De ce? Pentru că este capital. Adică, spre deosebire de scurtătura minciunii, adevărul triumfă mai repede sau mai târziu. Câteodată calea adevărului este mai grea. Mai solicitantă. Mai dureroasă chiar. Dar, de fiecare dată, este cea corectă. Cea răsplătită. Oferă bucuria somnului liniştit. Cei care vor rămâne de partea adevărului, vor fi fericiţi. Nu instant. Nu imediat. Dar sigur. Fără excepţie. De aceea, în faţa prietenilor, a profesorilor, a colegilor, a autorităţilor statului, în faţa oricui, copiii merită să fie „adevăraţi”. Tentaţiile corupţiei, ale necinstei, ale fraudei sunt şi vor fi tot mai mari. Minciuna este alunecoasă şi trage ocheade irezistibile celor care nu au stabilit adevărul ca valoare nenegociabilă. În fine, cine este de partea adevărului este de partea lui Hristos, fiindcă El este Adevărul.
2. A doua valoare: Dragostea
De ce? Pentru că este cealaltă faţetă a banului de aur. Adevărul fără iubire ar fi sec. Iubirea fără adevăr ar fi molâie, fleşcăită relaţional ca zăpada lui martie, lipsită de vigoare morală. Dragostea este încununarea relaţiilor umane. Ea trebuie să fie singurul motiv pentru care copilul tău va păşi, cu emoţia inerentă, spre altar în ziua nunţii. Tot ea este rădăcina din care vor creşte viitorii vlăstari ai familiei. Pentru că pofta doar naşte lepădaţi, însă dragostea primeşte îngeri. Este calitatea primordială a umanităţii. Filantropia este, prin definiţie, iubire de oameni. Iar filantropul perfect este Dumnezeu, care îşi iubeşte creaţia până la sacrificiu. Copiii care primesc iubirea părinţilor vor şti să împartă iubirea mai departe. În generaţiile viitoare. Până la capătul pământului. Şi al istoriei.
3. A treia : Credinţa
De ce? Pentru că este fundamentul pentru o viaţă de echilibru. Mai mult chiar. Oferă, cu siguranţă, speranţa într-o viaţă viitoare: răsplată, armonie, perfecţiune. Dar nu e necesar să aştepţi până atunci ca să îi guşti beneficiile savuroase. Pentru că cei care cred au o putere interioară superioară pentru a trece peste problemele vieţii cu pace şi mulţumire. Ei au o busolă fină a sufletului care le spune încotro trebuie să meargă atunci când în jur nu se vede decât fum şi ceaţă. Ei au o bucurie bizară chiar când parcurg o perioadă grea din viaţă. Suferinţa, boala şi moartea capătă valenţe pozitive, purificatoare, nicidecum tragice. Dilemele ateilor sunt incomparabil mai chinuitoare decât micile dubii efemere ale credincioşilor. Unii dintre oameni cei mai stabili d.p.d.v. emoţional au fost marii eroi ai credinţei precum: Fer. Augustin, Brâncoveanu, C.S. Lewis, Soljeniţîn, Steinhardt, Wurmbrand sau Traian Dorz. Dacă nu mă crezi, te rog să citeşti biografiile lor! Cine ştie, poate viaţa copiilor tăi va deveni subiect de poveste. Adevărată.
4. A patra valoare: Familia
De ce? Pentru că, permiteţi-mi analogia, este pista pe care aterizăm şi de pe care decolăm în viaţă. Suntem ombilical şi ontologic legaţi de familie. Nimeni altcineva nu poate fi mai presus de ea. Un om fără familie este ca un pom fără rădăcini. Şi fără ramuri. Din familie plecăm şi tot aici revenim din orice călătorie. În familie ne plângem eşecurile şi ne serbăm victoriile. În familie suntem cel mai vulnerabili, fiindcă în spaţiul acesta intim ne permitem să fim noi înşine. Goi şi descoperiţi. Să ne de-mascăm de falsitate relaţională, de ambiţii sociale, de glorii deşarte. Aici avem parte de spectacolul când fulminant, când tern al vieţii. Şi ce bine ne face? Eu nu cred că răul relativismului secular în care se scaldă omenirea azi va îneca vreodată citadela sacră a familiei. Cât timp va fi pământul şi lumea, familia va continua să existe. Prin copiii copiilor noştri. Pentru că este zidită pe stâncă divină.
Acum, fără doar şi poate mai sunt şi alte valori valide precum cunoaşterea, munca, perseverenţa sau, după cum îmi sugerează fiica mea, demnitatea. E posibil ca de acest cvartet să ne ocupăm în alt articol.
Aşadar, dacă vrei să imprimi o direcţie sănătoasă copiilor tăi, activează în inima lor compasul valorilor autentice. Dacă vrei să le arăţi priveliştea unei vieţi trăite cu semnificaţie, pictează pe frontispiciul minţii lor tabloul valorilor reale. Spune-le ce şi arată-le cum. Va fi bine!
Gabriel Braic
