Se spune că noi suntem reflexia mediul în care trăim. Un fel de extensie particulară a acestuia. Precum frunza este prelungirea întregului copac. Eu mai cred că este la fel de adevărat faptul că noi formatăm mediul în care trăim. Fiecare individualitate (con)lucrează la construcţia întregului. După cum fiecare frunză circumscrie coroana copacului. Cât de mult contează ca fiecare membru al familiei, din momentul în care îşi poate exercita voinţa, creativitatea şi forţa, să fie un factor pozitiv la crearea acelui mediu sănătos după care orice familie doreşte! Fiindcă un astfel de habitat produce personalităţi frumoase, oameni sănătoşi psihic, persoane care declanşează efecte pozitive mai departe, în familiile cele mari – grupul, neamul, lumea.
Aşadar, care sunt cele mai importante 3 principii pentru un astfel de edificiu?
1. Un mediu pozitiv presupune comunicare.
Comunicarea e ca sarea în bucate, vorba românului. Dacă nu există, totul e searbăd, fără gust, sec, plat, cenuşiu. Dacă se constituie din excese, totul e caustic, usturător, incisiv, demolator, negativ. Ce poate alcătui exagerări în comunicare? Multe lucruri din care enumăr câteva: tonul dur, egoismul decizional, atacul la persoană, ironia pulverizatoare, bănuielile mărunte, irascibilitatea înjositoare, apatia indiferentă, răceala pasivă. Cum să comunici pozitiv? Acum lucrurile se complică. De ce? Pentru că o bună comunicare are de-a face cu creativitatea expunerii, cu soliditatea argumentării, cu smerenia acceptării, cu răbdarea audierii, cu bucuria înţelegerii, cu intenţionalitatea ascultării. Avem, de la bunul Dumnezeu, două urechi şi o singură gură. Oare de ce? Cred că intuiţi răspunsul. Şi mai avem doi ochi pentru a privi adânc în sufletul celuilalt, nu doar pentru a păstra contactul vizual. Totul începe şi se sfârşeşte, într-o familie, cu buna comunicare. Aşadar, atenţie la cantitatea de sare.
2. Un mediu pozitiv presupune înţelegere.
Comunicarea e doar primul pas. Al doilea este înţelegerea. Ce este aceasta? Definiţie: a înţelege înseamnă a avea cea mai clară idee despre ceva sau cineva. Pentru a ajunge la aceasta e nevoie de un proces mental intens. Mai simplu spus: trebuie să îţi pui mintea la contribuţie. Înţelegerea, în familie, pleacă de la… cap. Când ai priceput, după o serie de succese sau eşecuri, cum funcţionează celălalt, eşti pe cale de a făuri un mediu pozitiv. Când atingi comuniunea de sentimente, care conduce la realizarea de acţiuni benefice, eşti pe drumul corect. Pentru că înţelegerea nu este doar concordanţă a ideilor, ci, mai mult decât atât, identitate de interese şi solidaritate a faptelor. Spre exemplu cădem de acord asupra titlului filmului pe care îl vom viziona, decidem împreună pe cine chemăm în vizită sau hotărâm în armonie cum ne vom petrece weekendul ş.a. pentru că între noi s-a înfiripat acel element fără de care nu poate exista un mediu sănătos – înţelegerea.
3. Un mediu pozitiv presupune încurajare.
Viaţa e dură. Mai ales în savana străzii, în deşertul social, în arena competiţiei economice sau în jungla jobului. Succesele sunt rare. Dezamăgirile sunt destule. Invidiile sunt toxice. Răutăţile sunt multe. Eu ştiu, mai există şi prietenii pe post de bandaje de urgenţă, dar ca familia nu e nimic pe lume. Să parodiez un titlu romanesc, dacă ai familie, nu eşti singur pe lume. Ai aliaţi. Ţi-e spatele asigurat. Ba nu spatele, inima! Şi asta contează enorm în bătălia vieţii. Pentru că partenerul sau copiii sunt cercul tău intim. Cum se realizează încurajarea? Prin empatie – formă superioară de sensibilitate, de simţire împreună, de înţelegere a situaţiei dificile şi a tristeţii celuilalt. Prin cuvinte de încurajare exprimate în mod optimist. Solomon compara un cuvânt bun spus la vremea potrivită cu nişte mere de aur într-un coşuleţ de argint. Asta indică spre ideea de valoare. Încurajarea se face prin gesturi şi acţiuni concrete: o atingere duioasă, o strângere fermă de mână, o îmbrăţişare caldă, un serviciu trebuitor şi lista poate continua. Folosiţi-le din abundenţă.
Pe siteul Institutului pentru Studii ale Familiei (ifstudies.org) apare o informaţie esenţială cu care vreau să sfârşesc prezentul articol. Este vorba despre o statistică lansată în 2 iulie 1966 despre relaţia dintre mediul familial şi succesul academic. Sociologul James S. Coleman a concluzionat, în urma unei analize laborioase, că predictorul primar al succesului şcolar nu are legătură cu resursele şcolare (manuale, laboratoare, biblioteci, programe, specialişti etc), ci mai degrabă cu natura şi calitatea mediului familial. Această constatare nu este deloc suprinzătoare pentru noi astăzi. Tata îmi spune adesea: să aveţi grijă mare cu copiii. Cum îi creşteţi aşa îi aveţi.
Grijă mare!
