Săptămâna aceasta orele de română pe care le predau au fost de-a dreptul captivante. Cel puţin aşa le consideră ei. Am lăsat puţin limba şi literatura deoparte şi ne-am ocupat de comunicare. Elevii au trebuit să argumenteze pro sau contra legalizării căsătoriei între persoane de acelaşi sex. De dragul dezbaterii… Am apreciat efortul intelectual şi implicarea emoţională a tuturor. Când le-am explicat că familia tradiţională se mai numeşte familie nucleară, au râs în hohote şi s-au gândit la explicaţii semantice de ordin denotativ: „O să explodeze!?” Vorbele şi atitudinile unora m-au pus oarecum pe gânduri vis-a-vis de viitorul familiei tradiţionale în România. Dacă nu vom avea grijă nucleul de bază al societăţii chiar va exploda. Sau, mai bine zis, va fi explodat. Din afară.
Aşadar, de ce susţin eu familia nucleară? Iată trei argumente.
1. Argumentul social pentru familia nucleara
Are de-a face cu implicaţiile pe care un astfel de demers le are la nivelul indivizilor şi al grupurilor. Într-o democraţie majoritatea este cea care decide în legătură cu legile după care naţiunea respectivă va fi guvernată. Şi nu vorbim aici de impunerea unor pedepse, ci de limitarea legală a unor opţiuni de grup care lezează demnitatea majorităţii. Credem că fiecare are dreptul să îşi aleagă orientarea religioasă, politică şi sexuală, dar fără afişarea ostentativă a anormalului. De ce anormal? Pentru că este incorect ca unui copil să i se impună să aibă doi bărbaţi sau două femei pe post de tată şi mamă. Confuzia de gen va fi abracadabrantă pentru acesta. Sunt mărturii în acest sens. Iar dacă e vorba despre dragoste, de ce să nu legalizăm şi pedofilia, incestul sau alte anomalii ca şi acestea? Pentru că, ascultaţi-mă bine, acolo vor ajunge copiii noştri. Agenda socială nevăzută a celor din umbră este distrugerea familiei. Iată ce spunea Masha Gessen (o militantă pro LGBT pe plan internaţional): „Familia dintre homosexuali este un lucru cât se poate de simplu şi care nu necesită multă dezbatere, pe atât de normal şi de clar pe cât este distrugerea instituţiei familiei. Familia nu ar mai trebui să existe!” Şi atunci cum va prospera şi cum se va dezvolta societatea umană? Nu vreau să cred că în chimia eprubetei.
2. Argumentul medical pentru familia nucleara
Intăreşte ideea ieşirii din sfera normalităţii. După cum se poate foarte uşor observa, bărbatul a fost făcut pentru femeie şi femeia pentru bărbat. Din punct de vedere anatomic el şi ea au fost creaţi pentru a se potrivi în mod perfect unul pentru celălalt. Intimitatea este posibilă fără deraieri de la masterplan doar în cadrul cuplului familial format din soţ şi soţie. În aceeaşi ordine de idei, doctorul Pavel Chirilă spunea la conferinţa „Un referendum pentru România. Căsătoria între el şi ea!”, susţinută la Cluj în 7 martie 2017, faptul că prevalenţa cancerului rectal la cuplurile de homosexuali este mai mare cu 47% faţă de cuplurile heterosexuale. Ce mai poţi spune? Un lucru. Sănătatea fizică este susţinută în primul rând de sănătatea mentală.
3. Argumentul spiritual pentru familia nucleara
Vizează aspectele morale şi metafizice ale umanităţii. Dacă vrem să înţelegem adevărul, Adevărul ne va elibera. Iar adevărul este următorul: Dumnezeu îi iubeşte pe toţi, inclusiv pe membrii comunităţii LGBT. El a creat lumea şi omul din iubire. A imprimat anumite legi fizice şi morale în univers pentru bunul mers al acestuia şi pentru binele omenirii. Încearcă să te opui legii gravitaţiei păşind liniştit în golul unei prăpastii şi vei suferi consecinţele. Splashhhh… Tot astfel stau lucrurile în lumea spiritului. Dumnezeu a aşezat adânc în om legi morale. Şi nu vorbesc aici de religie. Atei, creştini, budişti, musulmani, hinduşi sau animişti consideră că minciuna sau crima sunt încălcări ale moralităţii. Întrebaţi-i despre homosexualitate sau lesbianism şi veţi vedea adevărul universal. Legea morală încă funcţionează, iar cine i se subordonează va avea de câştigat. Pe lumea asta sau pe cealaltă…
Prieteni, vă chem la o reaşezare a normelor după care ne conducem societatea, vă chem la acceptarea adevărului veşnic, vă chem la iubire „curată” faţă de toţi oamenii. Şi dacă iubim suntem datori să spunem adevărul: familia nucleară a fost, este şi va rămâne soluţia pentru perpetuarea speciei umane şi pentru împlinirea indivizilor care o compun.
Gabriel Braic