În relația cu copiii noștri, în calitate de părinți, din momentul în care ei învață să vorbească vor apărea sute de întrebări, cerințe speciale și discuții. În timp, este tentant să le răspundem copiilor noștri în mod pripit. Însă, după cum am mai menționat și înainte, trebuie să evităm să le răspundem fără să gândim, în mod imediat. Iată încă 10 tipuri de răspunsuri pripite ce le putem da copiilor noștri:
-
„Ce ți-am mai spus despre aceasta?”
Este o întrebare corectă, însă când o rostim repezit, de obicei nu folosim un ton educațional sau calm. De cele mai multe ori, rostim întrebarea cu exasperare. Copiii noștri aud doar: „prostuțule, chiar nu îți amintești niciodată ce îți spun?”
-
„Așteaptă până ce mama sau tata se întorc acasă.”
Câteodată nu avem nevoie de participarea sau de aprobarea celuilalt părinte, însă de cele mai multe ori, această propoziție este folosită pentru a evita confruntarea unei probleme în timp util. Prin această expresie, copilul îl poate percepe pe unul dintre soți drept „polițaiul rău”, cel din urmă trebuind să se confrunte cu problema dată imediat ce ajunge acasă. Fiți atenți și folosiți această expresie moderat.
-
„Nu știu.”
Este bine, chiar de admirat faptul că recunoaștem când chiar nu știm ceva, în cazul în care copiii noștri pun o întrebare la care chiar nu știm ce să răspundem, spre exemplu, cum ar fi întrebarea: „care e distanța între Pământ și Soare?” Însă când ne întreabă ceva, iar din cauza oboselii noastre chiar nu vrem să avem de-a face cu întrebarea respectivă și doar spunem: „nu știu”, atunci se poate ca acest răspuns să devină precum răspunsul frecvent „vom vedea” sau „poate”. Acest răspuns de obicei ne oferă mai mult timp de gândire, însă nu este exhaustiv pentru copil.
De asemenea, folosirea repetitivă a acestui răspuns poate să diminueze încrederea copilului în noi, în calitate de părinți, dacă tot ceea ce aud este doar „nu știu”. Înaintând în vârstă, pot avea nedumeriri în legătură cu acordarea de încredere sfaturilor noastre.
-
„Da, sigur” sau „bine” sau „ok, mergi înainte.”
Câteodată reacționăm în mod pripit, spunând „da”, pentru că este simplu și pentru că suntem obosiți. În timp ce unii părinți se luptă cu „nu-ul” automat, acest „da” automat poate fi la fel de dăunător. Spunând „da” poate determina crearea unui mediu prea permisiv care ar putea fi dăunător copilului, la fel cum prea multe răspunsuri negative îl pot îngrădi. Acest tip de răspuns afirmativ este dat fără a gândi înainte și în mod prea ușor.
Trebuie să evităm să fim prea concesivi și să ne dăm seama când trebuie să zicem „nu”. Câteodată a fi părinte este mai important decât a fi cel mai bun prieten sau persoana preferată din întreaga lume pentru copilul vostru.
-
„Du-te și rezolvă-ți lucrurile.”
Câteodată, în mod special când vine vorba de certuri între frați, este tentant să lași copiii să își rezolve problemele și să povestească cele întâmplate mai apoi. Aceasta poate fi o acțiune bună în contextul potrivit, însă e o situație destul de rară. Copiii mai mari își dau seama cum ar trebui să rezolve problema. Însă atunci când un prieten a realizat că a dat un răspuns pripit la una dintre fiicele lui, situația s-a înrăutățit.
Discuția fetelor lui s-a transformat în ceartă, iar în cele din urmă ele nici nu și-au putut aminti care erau motivele care au iscat cearta de fapt. Acest lucru s-a întâmplat, deoarece ele erau prea tinere și nu aveau îndeajuns de multă înțelepciune, înțelegere și abilități de relaționare pentru a rezolva problema în mod potrivit. Alegerea lui a fost convenabilă, independentă, iar el a trebuit în cele din urmă să se implice în discuția fetelor pentru a rezolva situația.
Folosirea repetată a acestui tip de răspuns indică faptul că nu ne îngrijorează detaliile și nu suntem interesați să ne ajutăm copiii să își rezolve problemele.
-
„Dacă nu te oprești din plâns, o să ________.”
Dacă amenințăm cu diferite pedepse în mod continuu atunci când copiii noștri nu fac ce noi am vrea să facă, atunci respectivele pedepse își pierd din autoritate, și acest lucru, în mod special, dacă nu le aplicăm mai apoi.
Acest răspuns nu este mereu o strategie rea, deoarece de multe ori este nevoie ca copilul să înțeleagă ce se va întâmpla, dacă nu își schimbă atitudinea sau comportamentul. Însă dacă e vorba mereu de aceeași amenințare inofensivă, fără să o punem în aplicare, atunci din cauza faptului că nu ne împlinim promisiunea, autoritatea sau influența noastră vor avea de suferit.
-
„Nu îmi pasă.”
Ceea ce transmitem de fapt atunci când spunem copiilor că ceva nu are relevanță sau rostim următoarele:„de ce mă întrebi așa ceva? Te poți descurca și singur”, este: „nu îmi pasă de tine, de perspectiva ta, ideile sau gândurile tale”. Trebuie să fim mai specifici, să nu spunem „nu îmi pasă”, ca ei să nu ajungă la concluzia că nouă nu ne pasă de ei.
-
„Nu înțelegi?”
De multe ori, această întrebare este una retorică cu un răspuns evident. Nu, copiii noștri nu înțeleg de foarte multe ori ce spunem sau ce am vrea să le explicăm. Ei nu știu experiențele noastre, povestea noastră sau lecțiile noastre grele de viață. Dacă le adresăm această întrebare mai tot timpul, ei pot ajunge la concluzia că sunt inapți sau că voi, în calitate de părinți, credeți că sunt.
Modul în care rostim această întrebare poate reprezenta o problemă de asemenea. O spunem cu furie sau cu înțelepciune? Dacă chiar trebuie să punem această întrebare, trebuie să folosim un ton calm și o voce blândă, fără sarcasm și cu îngăduință. Ar trebui, de asemenea, să transpunem întrebarea într-un mod pozitiv, și nu unul negativ: „ai înțeles?” este mult mai bine decât „nu ai înțeles?”.
-
„Comportă-te conform vârstei tale.”
De obicei, facem apel la acest tip de reacție atunci pe moment, la repezeală. Este clar că se poate ca copiii noștri să se comporte imatur, și nu conform vârstei lor. Însă această afirmație este tăioasă în același timp. Acest răspuns este mai degrabă o insultă la adresa lor, decât o remarcă asupra comportamentului lor. Există moduri mai bune de a comunica acest lucru, precum „am încredere că la vârsta ta poți alege ceva mai bun pentru a rezolva situația.”
-
„Nu îmi pasă, îmi este indiferent.”
Această reacție este una foarte disprețuitoare și pripită. Să fim serioși, dacă copiii noștri ne-ar spune așa ceva, ne-am simți răniți și frustrați. Această propoziție comunică: „te resping.” Spre exemplu, un părinte întreabă pe copil de ce nu a dus încă gunoiul, iar el răspunde: „voi duce gunoiul imediat!” Dacă răspunsul lor e: „nu îmi pasă, îmi e indiferent”, mesajul receptat va fi: „nu te cred, nu am încredere în tine și nu îmi prea pasă de ceea ce crezi tu”.
De multe ori să fii părinte e mai bine decât să încerci să fii copiilor un prieten sau persoana lor preferată din toată lumea.
