Într-o bună zi (mai devreme decât aș dori să admit) copiii mei vor pleca de acasă și își vor întemeia familii de unii singuri, având și ei la randul lor copii. În momentele acelea, mă voi gândi la anii cât am fost părinte, contemplând amintiri distante. Bineînțeles că inimilei copiilor mei vor fi și ele pline cu astfel de amintiri. Dorința mea este ca nu numai să las în urma mea amintiri dragi și un exemplu demn de urmat, dar și să le proiectez imaginea tatălui ideal și a rolului de tată, așa cum ar trebui el să fie.
Îmi doresc să îmi îndeplinesc rolul la potențial maxim. Vă prezint câteva din lucrurile pe care sper ca, copiii mei să și le amintească despre tatăl lor:
1. Tatăl meu a știut să se distreze
Sper ca într-o bună zi sa îmi amintesc de anii respectivi ca fiind cei mai distractivi ani ai vieții noastre de familie. Sper ca și copiii mei să gândească la fel. Viața să nu le fie o povară, ci o bucurie.
2. Tata a fost afectuos cu noi
Copiii au nevoie de foarte multă afecțiune. Tații se străduiesc în general să ofere cât trebuie. Fie ca, copiii mei să nu pună în discuție dragostea mea din cauză că am eșuat să le-o arăt prin una din cele mai simple și puternice feluri – afecțiunea fizică.
3. Tata a petrecut timp cu noi
Îmi doresc ca, copilăria lor sa fie plină cu nenumărate amintiri în care tata le-a spus „Da!” atunci când ei au avut nevoie de timpul și atenția lui. Atunci când ne-am jucat împreună, când am râs și am slujit împreună, și pur și simplu că am trăit în unison această experiență numită viață. Și asta din cauză că tata a ales sa fie prezent, a vrut sa fie implicat și nu a fost prea ocupat pentru a fi acolo unde trebuia să fie.
4. Tatăl meu a știut să echilibreze balanța între părinte și tătic
Copiii mei au nevoie de tăticul lor pentru a îl lua ca și exemplu, dar au nevoie și de părinte pentru a învăța ce înseamnă respectul. Câteodată, a fi tată înseamnă a fi cel mai bun prieten și eroul copiiilor tăi. Alteori însă înseamnă că trebuie să fii cel care disciplinează sau „tipul mai dur”. Un echilibru în toate acestea este esențial. Fie ca, copiii mei să își amintească de mine ca tătic dar și ca părinte.
5. Tata a fost răbdător și blând
Copiii fac greșeli și au nevoie de îndreptare și îndrumare zilnic. Îmi doresc să țin mereu cont de faptul că, copiii asta sunt până la urma urmei. Copii, pe care Dumnezeu mi i-a dăruit pentru a-i pregăti pentru viață. Și fie ca întotdeauna ei să își amintească că am fost răbdător și bun cu ei, chiar și în acele momente când a trebuit să fiu ferm. Îmi doresc ca ei să își amintească de disciplină oferită de mine cu dragoste și înțelegere, nu cu furie și frustrare.
6. A fost un ajutor de nădejde
Îmi doresc ca ei să își amintească de mine spălând vase cu mama sau ajutându-i pe ei cu temele sau slujind familia în toate felurile posibile. Sper ca ei să își amintească de mine ca fiind prezent în viața lor.
7. Tata a fost îndrăgostit de mama
„Tata o iubea pe mama, și nu s-au îndoit niciodată de asta. Tata își arată dragostea prin felul în care îi vorbea, prin afecțiune și tratând-o ca fiind o prioritate în viața lui.”
8. Tata a slujit celor din jurul său
„A trăit o viață generoasă, ajutând pe cei în nevoie și ne-a încurajat și pe noi să facem la fel. Tatăl meu a făcut o diferență în viețile altora urmând exemplul lui Iisus. ”
9. M-a iubit necondiționat
„Și când ne distram și când intram în belele, nu ne-am îndoit niciodată de dragostea tatălui. Ne spunea adeseori că ne iubește și mai presus de toate, ne-o arăta. ”
10. L-a iubit pe Dumnezeu
Sunt un credincios și vreau ca și copiii mei să vadă aceasta. Vreau ca ei să știe că acesta este motivul pentru care mi-am focusat viața pentru a sluji Domnului, slujind pe alții. Vreau sa se gândească că, tatăl lor a fost un om care și-a lăsat amprenta în familia sa, în biserica sa și în comunitatea sa.
Notă: aceasta este lista mea personală. Cum arată a ta?