O văd cum dă deoparte cu mâinile vreo două doamne aflate la rând la împărtășit, ca să ajungă lângă mine și inevitabil mă întreabă:
-„Mai ai unul în burtă? Mai faci unul?”
Stânjenită de impertinența ei, răspund că nu, dar asta nu o oprește din planul îndrăzneț:
-„Înseamnă că ești grasă; te-ai îngrășat..te-ai îngrășat!!”
Încerc să-mi stăpânesc lacrimile și după ce îl împărtășesc pe Călin, mă retrag într-un colț de biserică alături de copiii mai mari. Restul slujbei l-am petrecut într-o stare de agitație și revoltă. La final, când să ieșim afară, mă întâmpina veselă, cerându-și iertare, că „poate” m-a supărat. În acest moment, mă dezlănțui într-un discurs pe care îl țineam înăbușit într-un colț de inimă:
-„Știți cum mă cheamă? ( Ea încearcă un murmur, că nu). Nici eu nu vă știu numele! Noi două NU suntem prietene! De 5 ani, de câte ori mă vedeți, la biserică sau pe stradă, mă întrebați același lucru; asta este o treabă delicată, care trebuie tratată cu finețe și bun simț. Este treaba mea și a soțului meu dacă / când / unde mai facem un copil!”
Surprinsă de reacția mea, încearcă o motivație:
– „Dar mie îmi place de tine, de copii..mă uit că sunt curați, îmbrăcați frumos..”
Îi răspund cu mult apăs, privind-o în ochi:
– Spuneți-mi așa: „Ai copii frumoși!”, „Ești o mamă bună / dedicată / curajoasă!” Dar nu mă întrebați de sarcină! Vă anunț eu când e cazul!”
Ne-am despărțit politicos; în Săptămâna Mare ne-am văzut la Denii, dar privirile nu ni s-au (mai) intersectat!
De astfel de întrebări nu scapă nimeni; dacă ai un băiețel, imediat ești întrebată când faci fetița. Dacă ai fete, când le dai un frățior. Oricâți copii ai avea, sigur se găsește cineva interesat de structura viitoare a familiei tale.
Am tăcut ani întregi, înecându-mi lacrimile și suferind pe ascuns pentru vorbe aruncate în față de „binevoitori”. Dar, stând și cugetând la motivele lor, mi-am dat seama că nu e vorba despre mine, ci despre ei. Mă jignesc pentru a-și ascunde frustrările / nemulțumirile / neîmplinirile! Unii sunt așa răutăcioși că atacă la întâmplare orice mamă le iese în cale, în biserică, în parc, la magazin, chiar și pe stradă.
Dacă Dumnezeu mi-a dat 5 copii, tot El îmi dă puterea și înțelepciunea să-i cresc. Nu am nevoie de altcineva să mă încurajeze când îl am pe El!
Doamnele de la biserică, vânzătoarea de la magazin, vecina de la etajul 1, pe toate le țin la distanță dacă văd că depășesc limita de discreție. Atâta timp cât nu am ajutor la crescut copii, nu accept jigniri, mai ales din partea unor necunoscuți!
Dragă mămică,
nu trebuie să te justifici nimănui, nici să te scuzi de numărul de copii pe care îi ai! Nu mai accepta „vorbe” înțelepte din partea unor străini care nu au niciun drept să te interogheze și să se bage cu picioarele în viața ta! Nu-ți mai irosi timpul și energia cu oameni care nu te înalță, ci dimpotrivă, vor să te doboare! Nădejdea la Dumnezeu și totul va fi bine!
Cu drag, o mamă „călită” îndelung.
