Astăzi, pentru foarte mulți, pedeapsa administrată în procesul educației copilului reprezintă o formă de abuz! Să fie adevărat lucrul acesta? Orice pedeapsă este sinonimă cu un abuz sau depinde de frecvența și intensitatea administrării acesteia? Dorim să vă încurajăm înspre a folosi pedepsele – dar cu înțelepciune – în educația copiilor dumneavoastră! Considerăm că acestea sunt absolut necesare, însă atunci când administrate într-un mod inadecvat sunt la fel de periculoase ca și o supradoză de medicamente!
În cartea Mama ortodoxă: dezvoltarea fizică și duhovnicească a copilului de la naștere la adolescență, (tradusă de Mariana Cașu), apărută la Editura de Suflet, (București, 2017, p. 76,77) am găsit scrise următoarele:
„E necesară pedeapsa? Cât de dese trebuie să fie pedepsele? Preoții spun că pedeapsa este necesară în educația copilului, dar, de asemenea, se va ține cont și de cumpătare când se aplică pedeapsa. Sfântul Luca afirmă: ,,Nu-i vom pedepsi pe copii cu ură, răutate și maximă iritare. Îi vom pedepsi cu calm și dragoste, iar copiii vor simți dragostea părintelui; ei vor conștientiza că merită să fie pedepsiți, și astfel le va fi spre folos și îndreptare.”
Sfântul Tihon spune: ,,Unii părinți își educă foarte blând și superficial odraslele, astfel încât nu vor să-i pedepsească pentru greșeli și abateri, lăsându-i sa trăiască samavolnic, fără teamă de nimic; iar alții aplică severitate excesivă, vărsându-și năduful și mânia mai mult decât pedepsindu-i. Atât primii, cât și ceilalți greșesc mult. Extremele sunt păgubitoare: atât mila, cât și severitatea irațională trebuie reprimate.”
Dacă ne vom educa fiii adecvat și rațional, atunci ei își vor însuși foarte bine regulile de comportament în familie și în școală. Ei vor conștientiza multe dintre greșelile lor. De aceea, înainte de a aplica o pedeapsă copilului, e necesară o analiză atentă a faptelor sale, evitându-se orice fel de acțiuni pripite, induse de mânie și de supărare. Mama care îl pălmuiește des pe copilul său la mânie, iar apoi se căiește de fapta sa, își pierde treptat autoritatea și importanța în ochii lui. Cuvintele ,,permis” și ,,nepermis” se vor întipări în mintea copilului. De aceea, părinții trebuie să fie absolut siguri că nu greșesc când hotărăsc să-și pedepsească odrasla.
Cel mai de seamă moment al educației este abilitatea părintelui de a lucra la conștiința copilului, astfel încât orice abatere să-i trezească în suflet căința sinceră și conștientizarea faptului că i-a supărat nu doar pe părinți, profesori sau prieteni, dar și pe Dumnezeu Însuși.”
Fără nicio îndoială pedeapsa este necesară în procesul educării copilului în spiritul moralei creștine! În Sfânta Scriptură se afirmă că „în păcat am fost zămisliți fiecare” (Ps. 50, 6), ceea ce înseamnă că tendința spre a face răul o avem adânc înrădăcinată în noi înșine. Fără să exagerăm implicațiile acestui fapt, trebuie să afirmăm că prezența păcatului în noi face necesară modelarea și prin pedepse. Doar încurajându-l și răsfățându-l pe copil, nu-l ajutăm să lupte cu păcatul în care s-a născut!
Această modelare pozitivă trebuie să o alternăm cu pedepse administrate cu înțelepciune atunci și numai atunci când se impun. Copilul va conștientiza – în felul acesta – atât tendința spre rău pe care o are – și i se va opune, cât și iubirea noastră ca și părinți, prin faptul că niciodată nu îl pedepsim de dragul pedepsei. Aceasta va fi o resursă esențială pentru copil în procesul auto-modelării. De altfel, noi trebuie să-l învățăm pe copil cum să se învețe singur! Trebuie să-i transferăm principii sănătoase de viață în așa fel încât acestea să-i asigure în viitor capacitatea de autodisciplinare. Abia atunci educația conferită – inclusiv sub forma pedepselor – și-a atins scopul când copilul nostru va dovedi în societate o înaltă ținută morală și un caracter integru!
