Vara trecută, când eram într-o tabără, am auzit din întâmplare un copil de vreo 9-10 ani vorbind cu mama lui la telefon. Mama lui, fiind acasă. Auzeam doar ce zicea el. Ce zicea mama, puteam doar să-mi imaginez. Vorbele băiatului sunau cam așa:
- „Iarăși faci treabă? Dar nu de aceea am plecat de acasă ca să nu mai ai atâta treabă. Să te mai odihnești și tu…”
M-a impresionat până la lacrimi. M-am regăsit pe mine, care, parcă de multe ori nu mai termin treaba. Și, nu numai. Parcă mereu împovărată și stresată de acest lucru. Și, cu siguranță acest lucru se transmite. La fel cum s-a transmis și la acest copil.
Copiii mei sunt mai mici ca vârstă. Însă, pricep și ei multe.
Eram într-o perioadă în care și eu mă simțeam împovărată de cât de multe treburi sunt de făcut pentru o mamă care merge la lucru, are și 2 copii și trebuie să se îngrijească de toate ale casei. Eram chiar stresată și neliniștită deseori de acest lucru. Îmi căutam soluții și rezolvări.
Într-una din zile, „mi s-a mai aprins un beculeț” citind într-o carte a Uraniei Cremene. Și anume: treburile din casă nu sunt toate responsabilitatea mea și asta e viața că am eu mereu multe de făcut și nu am timp și pentru familie. Nu! Treburile din casă sunt responsabilitatea tuturor celor care locuiesc în casă. Fiecare, după vârstă și disponibilitate ar trebui să aibă niște sarcini bine stabilite. Dacă cineva din casă nu-și îndeplinește sarcinile, atunci sunt 2 soluții. Fie rămân nefăcute, fie le face mama și ajunge să nu mai aibă timp pentru membrii familiei, să povestească sau să petreacă un timp de calitate cu copiii sau cu soțul.
Wow! A fost ca o revelație pentru mine.
Am fugit repede s-o împărtășesc cu copiii și soțul. Au fost de acord cu mine. Și-au schimbat și ei instant optica. Am stabilit apoi care sunt responsabilitățile fiecăruia. Au înțeles că, dacă ei nu-și fac partea, eu voi avea mai multe de făcut și nu din rea voință, ci din supra-aglomerare sau oboseală prea mare nu voi mai avea timp pentru ei. Li s-a părut echitabil. Pentru copiii am stabilit sarcini simple: să-și pună hainele la loc după ce se schimbă, jucăriile, sau cărțile de colorat. Să caute singuri să fie mereu curați pe mâini, pe față, aranjați, pieptănați. Dacă o haină e murdară sau udă să meargă singuri să se schimbe, etc.
Dacă vine cineva la noi și sunt jucării împrăștiate peste tot, ei se fac de râs, nu eu. Cu soțul, au fost alte lucruri, care prefer să nu le povestesc deocamdată, ci atunci când le voi pune într-un context folositor pentru toți.
Sunt excepții, în care poate copiii sau soțul, nu se vor descurca să facă rapid ceea ce au de făcut.
Am stabilit: nu voi sărea rapid să-i dădăcesc, să le fac eu. Altfel, am stabilit în zadar regulile. Ei vor trebui să ceară ajutor, iar în măsura în care voi putea îi voi ajuta. Însă, este important să se învețe să ceară ajutor. Aceasta îi ajută să simtă ei responsabilitatea pentru lucrurile lor. Apoi, colaborarea ajută. Și eu le cer ajutor, și ne bucurăm când putem face lucruri împreună.
Încercați și voi să aveți o astfel de discuție cu membrii familiei. Trasați reguli clare! Discuțiile deschise și organizarea tot timpul ajută! Spor!
Sursă foto: http://cjscleaningsvcs.com/
Cristina Turbuțan
