– afli la 10 seara, chiar înainte de culcare, că a doua zi copilul trebuie să ducă la școală perforator în formă de ponei / hârtie cu sclipici / carton colorat, iar tu nu ai în casă nimic; îți zbârnâie mintea, cauți la prietene și până la urmă rezolvi
– așteptând copilul să iasă de la ore, afli că are un proiect de făcut, de care tu habar nu aveai și te iau transpirațiile gândind cum să încropești ceva decent
– verifici pe grupul părinților de pe whatsapp sau Facebook temele pentru a doua zi și descoperi că iubitul tău copil a lucrat altceva ♀️
– găsești în ghiozdan o lucrare cu o notă mică de care elevul „a uitat” să-ți spună
– simți o mare împlinire în ziua în care copilul nu a uitat nimic acasă și a avut la el toate caietele și cărțile
– ai cerneală pe mâini, de la testat stilouri și schimbat rezervele
– găsești oferte la Pilot și te bucuri, mai ceva ca de o rochie nouă
– știi poeziile lui Arghezi și Eminescu mai bine decât în copilărie
– vorbești cu mămicile prietene despre rezolvări de probleme, conjugări de verbe și clasificarea nevertebratelor
-ești implicată în telenovelele școlare „ea a zis că..”, „eu nu știu..”, „el a început..”, etc.
-tratezi ședințele cu părinții foarte serios și-ți notezi toate amănuntele
-verifici aproape zilnic pe whatsapp dacă ceea ce îți spune copilul tău a fost auzit și de colegii lui
-nu știi cum să-l mai impulsionezi pe dragul odor să termine temele cât mai repede, să nu te prindă 11 noaptea rezolvând și explicând probleme cu segmente
-te împrietenești cu mamele colegilor, ca să ai cu cine să schimbi informații despre teme și proiecte.
Copiii mei sunt abia în clasele primare, deocamdată atât am experimentat; aștept viitorul cu mult..entuziasm .
Cuibul Ancutei