„Cum aș putea să-mi reabilitez sau să îmbunătățesc căsnicia?” Acesta nu este de obicei primul gând ce-i trece prin minte unui bărbat. Ne gândim la vremea frumoasă de afară, la faptul că putem petrece timp cu familia și prietenii, și dacă ne place sportul, la un fotbal sau un tenis de câmp. Oricum, indifferent de vremea de afară sau de activitățile frumoase de sezon pe care le poți face, te poți gândi cum ai putea să îmbunătățești căsătoria ta.
Chiar și căsătoriile perfecte au nevoie de întreținere și ajustări, și un sfat prudent ar fi ca măcar o data pe lună să-ți faci curățenie în căsătoria ta. Aici sunt 5 probleme maritale comune și sugestii cum să le rezolvi.
-
Resentimente persistente
Resentimentele persistente sunt foarte periculoase pentru o căsnicie. Fiecare partener evită subiectul, de frica confruntării, și rămâne îngropat. Cauzele pot fi multiple, cum ar fi problemele financiare, sau ura ridicolă, gelozia sau nesiguranța. Dar trebuie discutate.
Ce soluții sugerăm: Împreună trebuie să discutați subiectele taboo. Trebuie să fiți calmi, să fiți respectuoși unul cu altul, să ascultați cu atenție când celălalt vorbește. Cereți-vă scuze dacă este nevoie, oferiți iertare ca să înceapă vindecarea, și dacă chiar trebuie, apelați la servicii de consiliere profesionale în biserică sau în afara ei, la consilieri sau psihologi.
-
Viziuni diferite
Este foarte important în căsnicie să aveți acceași viziune despre familie. Aproape totul este sub umbrela aceasta, inclusiv credința, viitorul copiilor, timpul când veți rămâne singuri, chiar și pensionarea. Cuplurile care nu comunică adesea descoperă că au viziuni diferite asupra viitorului. Aceasta poate creea probleme mari în căsnicie. Când un cuplu spune: „nu mai avem nimic în comun” de fapt spune că nu au vorbit despre viitor și nu l-au planificat împreuna ca o echipă.
Ce soluții sugerăm: Alege un timp și un loc cu soția ta să vorbiți despre cum vede fiecare viitorul. Fiecare ar trebui să participe la discuție cu un plan pe termen scurt și unul pe termen lung. E bine să fie o serie de discuții de acest gen în care să abordați doar un singur subiect. Nu pare atât de imens si conversația este mai profundă. Din fiecare discuție stabiliți un plan de acțiune.
Citește și: Evitați conflictele în căsnicie
-
Neglijența
Media, sub toate formele ei poate fi minunată, dar ne poate distrage și ne poate împiedica să ne creștem relația.
Ce soluții sugerăm: Creează un loc în casa sau în grădina unde nu este tehnologie și unde puteți discuta în liniște. Eu și cu soția mea am făcut asta , amenajând un loc în grădină. Iubim locul acesta și fiicele noastre adolescente ni se alătura uneori.
-
Prietenii nesănătoase
Prietenii apropiati, în afara căsătoriei, sunt importanți, dar uneori ne facem prieteni de ocazie care ne creează o mulțime de probleme și ne iau din timpul nostru prețios. Oamenii cu care ne înconjurăm sunt un indicator clar al direcției spre care ne îndreptăm. Folosește acest timp de reîmprospătare și uită-te cu cine îți petreci timpul în afara familiei.
Ce soluții sugerăm: Trebuie evitați prietenii care încurajează drogurile, alcool, tutun, alte dependențe sau infidelitate în căsnicie. Nefericirea vrea companie și intră pe orice ușă o găsește deschisă. Închide-o pe a ta!
-
Definiția fericirii
De multe ori defeniția despre ce înseamnă fericirea o dă mass media, prin filme, emisiuni, vedete și muzica pe care o promovează. Viața nu este un film și realitatea nu este Facebook sau Instagram. Acestea sunt doar scurte momente. De obicei orchestrate din umbră să-ți înșele emoțiile. Între acele scurte momente nemaipomenite este viața reală care are o grămadă de goluri de umplut. În acele goluri este adevărata fericire sau nu este.
Ce menține fericirea în căsătorie, în afara acelor momente scurte de romanță și aventură? Care-i lipiciul? Pentru noi este credința.
Citește și: Cum să fiți transparenți în căsnicie?
Ce soluții sugerăm: Fă un efort și vorbește cu soția despre fericirea personală. Ce înseamnă pentru fiecare dintre voi? Hotărâți să lucrați împreună pentru a găsi pacea și mulțumirea.
Ce ai făcut în ultima vreme sau ai putea să faci să-ți îmbunătățești viața matrimonială?
Sursă foto: https://relateinstitute.com