Cu 10 ani în urmă, când eram însărcinată cu David, am început să citesc tot felul de cărți despre creșterea copiilor pentru că nu știam nimic. Am fost copleșită de volumul de informații și am plecat la drum descurajată, știind deja că voi eșua și îmi voi „strica” bebelușul perfect. Peste tot sfaturi, reguli și sugestii:
„Lasă-l în pătuț, să adoarmă singur!”
„Ține-l toată ziua în brațe, altfel dezvoltă probleme de atașament!”
„Începe diversificarea cu fructe!”
„Ba nu, cu legume! Va fi mai ușor!”
„Laudă-i orice mică realizare!”
„Nu-l lăuda niciodată!”
„Lasă-l să plângă, se descarcă emoțional!”
„Nu-l lăsa să plângă deloc!..”
Și câte alte teorii..
Pe măsură ce el creștea, se mărea și numărul „experților” pe care încercam să-i urmez. Am citit cărțile dr. Jack Newman și Alfie Kohn, am urmărit cursurile Uraniei Cremene și Otiliei Mantelers, documentare despre diversificare, stimulare vizuală și senzorială, Montessori, Waldorf. Am încercat un timp să respect ore de somn, meniuri, time out-ul și managementul tamtrumurilor, dar stresul copleșitor mi-a furat bucuria și liniștea!
La al doilea copil am schimbat foaia!
Crescusem deja un copil: știam care-i treaba cu somnul, dinții, diversificarea și mersul, așa că am hotărât să nu mai ascult pe nimeni, în afară de copiii mei. Sfaturile și exemplele altora se potrivesc într-o proporție mică; nici frățiorii nu seamănă între ei, ci sunt foarte diferiți, astfel încât o strategie nu se aplică cu succes mai multor „clienți”.
Copiii de azi vor drone, cont de Facebook și hoverboard. Nu pot să-i cresc cum am fost / n-am fost eu crescută pentru că ei trăiesc alte timpuri, prea diferite și mult mai complicate. Pot să-i pregătesc pentru viață cu instrumentele pe care le dețin, dar nu am nicio garanție că le vor fi de folos peste 20 de ani. Așadar, ce pot face e să-l cunosc și să-l ascult pe fiecare copil în parte, cât mai mult și cât mai des. Cu informațiile din cărți și de la cursuri, completate de cunoașterea copilului, găsesc rezolvare pentru toate problemele și etapele dificile.
Dragă mămică copleșită de sfaturi și experți,
ai încredere în simțămintele și presimțirile sufletului tău, pentru că ele sunt garanția lucrării tale bune. Peste toate, încrederea în Dumnezeu și în puterea călăuzirii Lui, sunt armele noastre puternice care ne dau siguranță că ce facem, facem bine! Citește, studiază și analizează părerile specialiștilor, dar aplică pe copilul tău doar ce vi se potrivește! Tu știi cel mai bine ce, cât și cum!!!