Într-o lume a tensiunilor și a conflictelor, aproape nu mai putem crede că putem avea pace deplină în familie. Și cu toate acestea, să fie condamnată oare și familia creștină la starea lumii de astăzi? În cadrul acestui nou articol, dorim să vă încurajăm la a cultiva armonia în cuplu! Nu uitați că – spre deosebire de toți cei care nu reușesc să atingă acest deziderat – aceia care credem în Dumnezeu avem acces la sursa deplinei fericiri!
Traian Dorz scria în cartea Scumpele noastre surori, tipărită recent la editura Oastea Domnului, Sibiu, (2010, p9. 102, 103), următoarele:
Aici voi aminti din nou o parte din sfaturile unui tată credincios către fiica lui care se căsătorea:
– Fiica mea, îi zise tatăl, să cauți totdeauna să călătorești în clasa a patra!
– Cum vine asta, dragul meu tată?
– Eu, fata mea, aseamăn căsătoria cu o călătorie.
Căsătorie-călătorie, sună aproape la fel. În această călătorie se poate merge în patru feluri:
În clasa întâi călătoresc cei care trăiesc unul contra celuilalt. Acești doi tineri soți s-au luat din iubire, dar în curând au văzut că ea are o fire, el alta. Ea o părere, el alta. Ea un gust, el altul. Și fiecare ținea neapărat să se facă totul în casă numai după părerea lui. Astfel, căsătoria lor s-a zdrobit curând de stâncile egoismului lor. Și călătoria împreună s-a rupt. Acestea sunt accidentele căsătoriei.
În a doua clasă sunt cei care călătoresc unul lângă celălalt… Tot așa, la puțină vreme, văzând că nu se pot înțelege, ea și-a văzut de ale ei, el de ale lui. Nu le mai pasă unuia de celălalt. Ea face ce vrea ea, el face ce vrea el. Trupește sunt unul lângă altul, dar sufletește sunt niște străini. Acestea sunt tragediile căsătoriei.
În clasa a treia sunt cei care călătoresc unul cu celălalt. Aceștia s-au apropiat, se ajută, se înțeleg ca doi prieteni. E bine și așa. Acesta este normalul căsătoriei.
Dar adevărații credincioși și fericiți călătoresc în clasa a patra. Aceștia sunt cei care trăiesc unul pentru celălalt… Soțul nu-și caută voia lui și plăcerea sa, ci voia și plăcerea soției sale. Iar soția sa, la fel, pe ale soțului ei. Fiecare căutând mai întâi fericirea și binele celuilalt, amândoi sunt fericiți și de amândoi e bine. Acestea sunt fericirea, chemarea și harul căsătoriei.
Fără îndoială viața de familie este o sinusoidă, cu urcușuri și coborâșuri. Este greu de crezut că există familii (chiar creștine) care să nu fi experimentat nici o stare de tensiune, după cum la fel de greu este de crezut că există altele care nu au avut niciodată parte de clipe fericite. Cu toate acestea, ceea ce definește atmosfera dintr-o familie sunt stările constante sau cel mai frecvent întâlnite.
Armonia va fi definitorie pentru orice căsnicie în măsura în care – în primul rând – dumneavoastră și partenerul sau partenera de viață veți fi unul pentru celălalt. Aceasta nu înseamnă că nu vă certați niciodată ori că nu vă confruntați cu nici un fel de probleme, ci că le depășiți pe toate în numele iubirii reciproce care vă leagă. Iar această legătură credem că nu poate fi niciodată deplină fără Dumnezeu. Cu siguranță există cupluri care nu cred în El și care se înțeleg bine, chiar foarte bine – însă și aceasta, în cele din urmă, este o consecință a abilităților native pe care le-au primit de la Creatorul lor.
Sf. Iacob zice că orice ni se dă bun vine de sus, de la Părintele Luminilor… (Iac. 1, 17). De aceea, Însuși Mântuitorul Iisus spune că Dumnezeu este Singurul care Îi unește deplin pe cei doi și care – prin urmare – poate instaura armonia între ei (cf. Mt. 19, 6). Chemați-L pe El în căsnicia dumneavoastră – mergând la Biserică, rugându-vă și citind Sf. Scriptură împreună. Și apoi, o dată cu El, va veni tot binele pe care singuri niciodată nu-l puteți obține!
