Nu există fum fără foc… O vorbă veche pare-se infirmată de revoluţia electronică în domeniul tutunului, dar extrem de adevarată încă. De ce? Pentru că ea propune raţiunii un univers ficţional în care forţa imaginaţiei o poate subsuma unor realităţi concrete. Este în fond o alegorie care transmite un adevăr – acela al cauzelor. E o problemă de cauzalitate şi nu de securitate la incediu. Că tot ne ard cluburile prin ţară…
Aş vrea să enunţ în cele ce urmează o serie de cauze ale conflictul marital. Şi nu mă refer la limita extremă a acestuia – divorţul, ci la banala gâlceavă cotidiană pe care o experimentează căsniciile mai plăpânde.
Banul e pe primul loc.
Cele mai multe conflicte pornesc de la bani. Sau de la lipsa lor. Prea mulţi sau prea puţini, vor fi mereu motiv de ceartă. Proasta administrare a banilor va conduce la divergenţe. Unele chiar violente în limbaj sau gesturi. Fie că e vorba despre opţiuni personale diferite, dorinţe neîmplinite sau neîmpărtăşite, comparativisme acre vis-a-vis de suma câştigată de unul sau de altul, de cheltuieli extravagante nefondate, problema banilor are ucigătoarea capacitate de a atrage energiile negative asupra soţilor. Nu degeaba i se spune ochiul dracului. O posibilă soluţie? Realizarea unui buget votat în unanimitate: soţ şi soţie.
Copiii sunt pe locul doi.
Spre surprinderea unora, copiii, cei care se vor a fi liantul indestructibil al unei căsnicii, superglue-ul emoţional al soţilor, pot deveni mere ale discordiei părinţilor. Şi devin câteodată fără voia lor. Cum? Simplu! Tata este, prin constituţie, mai aspru, mama e mai sensibilă (sau se poate şi invers) şi apar opinii diferite în ceea ce priveşte modul optim de disciplinare a plozilor. Atunci când puii trebuie pedepsiţi. Iată doar un exemplu. Soluţia? Un program educaţional prestabilit. Chiar înainte de aducerea pe lume a primul copil. O astfel de înţelegere este aur curat pentru că se evită certurile live în faţa copiilor şi, eventual, favoritismele.
Socrii pot fi pe locul trei.
De aici înainte locurile sunt personalizate. În funcţie de fiecare familie. Nu putem să le mai ierarhizăm metodic. Dar oricum, rudele imediate pot fi cauze serioase de conflict. Atunci când cordonul ombilical nu s-a tăiat la timp, mamele, câteodată şi taţii, au senzaţia că trebuie să intervină pentru binele copiilor, a noii familii. Lipsa de înţelepciune din partea vechii familii poate să producă serioase cutremure emoţionale.
Am citit povestea unui mic scandal. Fiica, proaspătă soţie, se plângea de felul în care era tratată în noua casă (cea a soţului). Ba chiar voia să revină în sânul familiei ei de provenienţă. Mama vorbea empatic cu ea la telefon, iar tatăl întrebă curios despre ce era vorba. Soţia îi explică: „Fiica noastră s-a certat cu soacra şi vrea să vină acasă.” Soţul tată îi răspunde înţelept: „Spune-i că e acasă.”
După cum afirmam anterior, alte cauze ale conflictului vin să întregească tabloul, uneori tragi-comic, al conflictelor domestice. Printe acestea pot fi: modul de petrecere a timpului liber, destinaţia vacanţelor, alegerea canalului tv, opţiuni politice sau religioase, relaţia intimă din cadrul cuplului şi multe altele.
Dragi prieteni, nu vă doresc să fiţi feriţi de focul purificator, de ce nu şi unificator?, al conflictelor pentru că aceasta ar fi o utopie, ci vă doresc să le admnistraţi cu înţelepciune şi să deveniţi mai puternici, împreună, după ce veţi fi trecut prin cuptorul lor.
