Când viața profesională înseamnă doar a avea rezultate bune și succes, este ușor să adoptăm această mentalitate și în alte aspecte ale vieții noastre. De aceea, există părinți ce strigă la antrenorul echipei de fotbal a copiilor lor, îi terorizează pe copiii lor să obțină doar note de FB sau îi bat la cap pe jucătorii echipei pe care o antrenează pentru a-i face mai rezistenți din punct de vedere psihic.
Acasă, timpul limitat ce îl mai au pentru a sta cu familia, îl investesc în a aduce critici, în cazul în care casa nu este ordonată, sau să turuie soților sau copiilor tot ce ar trebuie să știe, când de fapt ar trebui să investească timp în construirea unor relații familiale plăcute lui Dumnezeu.
În societatea noastră, fie că recunoaștem sau nu, atitudinea prevalentă este următoarea: scopul scuză mijloacele. Ne spunem că timpul de calitate poate recompensa lipsa timpului fizic; atâta timp cât îndeplinim un obiectiv temporar, un țel lumesc pe care îl urmărim, totul este în regulă. Continuă doar să urci pe scara succesului, așa ne este dictat de societate. Credem că soții și copiii noștri doar de aceasta au nevoie. Și anume să fim persoane de succes. Iar mai apoi vom avea timp să devenim influenți în viața lor.
Sunt cumva valorile noastre greșite?
Tindem să ne justificăm acest tip de gândire dezordonat până ce să ne dăm seama că de fapt exemplul nostru, valorile noastre și impactul asupra altora – familie, prieteni, colegi de muncă – sunt determinate de acțiunile noastre și de chestiunile lumești cu care ne ocupăm. Societatea în care trăim apreciază și respectă premiile, diplomele, banii, statutul social bun, reușita și imaginea. Gândiți-vă doar la toată lauda pe care o atribuim magnaților, actorilor, atleților și antrenorilor de fotbal.
În ce tip de relații ne investim timpul nostru, dacă nu o facem în relațiile cu adevărat semnificative? Răspunsul este: în goană după vânt.
Citește și: 5 lucruri pe care orice baiat are nevoie sa le auda de la tatal sau
Oare ne concentrăm pe ce trebuie?
Dacă e să luați doar un principiu din tot acest articol, acesta este următorul: relațiile sunt cele ce contează – relația noastră cu Dumnezeu și cu ceilalți. Cheia spre a deveni un lider influent este prin a-i pune pe cei din jur pe primul loc. Întrebarea ce îl frământă mereu pe un lider este următoarea: ce pot face ca să îi ajut pe ceilalți să devină persoane mai bune. Să devină așa cum Dumnezeu vrea ca ei să fie?
Ce influență avem asupra celor din jur?
Dacă în această viață ne vom concentra atenția doar pe lucruri lumești, atunci cu siguranță nu vom oferi valori demne de urmat pentru cei din jur. În loc să ne întrebăm cum am putea să conducem spre succes compania noastră, echipa noastră sau familia noastră, ar trebui să ne frământăm dacă acelora din jurul nostru le merge bine, fiind influențați de noi. Oare propășesc sau nu? Ce impact au conducerea și implicarea noastră – în orice domeniu ar fi – în viața celor din jur? Este vorba de o influență de durată și de impact?
Mai simplu spus, leadership-ul înseamnă influență. Odată ce influențăm o persoană, o și conducem înspre ceva. Leadership-ul nu înseamnă a ocupa o poziție înaltă sau a deține un rol privilegiat. Putem găsi oportunități de leadership oriunde am merge. De asemenea, leadership-ul nu se bazează pe manipulare sau pe recomandare. Deși poate părea așa pentru o persoană ce analizează din exterior situația. Vom avea o influență pozitivă asupra celor din jurul nostru, dacă avem motivațiile corecte. Și anume dacă ne dorim să îi zidim.
